procesul transformărilor în esența materiei așa cum este percepută astăzi, indiferent că ne referim la un lemn care putrezește, ori la un om care îmbătrânește, ne face să credem că timpul există 

cred că ceea ce este relativ nu poate fi calificat ca dovedit și nerăbdarea omului a dus la asumarea unor adevăruri, mai mereu combătute

cel mai probabil, limitele cunoașterii* ne absolvă de veșnica confuzie, dar ne oferă dreptul de a căuta

în această fază în care mă aflu, cred că sunt dimensiuni pe care omul doar le presupune și, până când nu le va recunoaște așa cum a cunoscut spațiul, materia, energia, forța, lumina etc., nu va fi altceva decât un călător pe drumul către origini

* cunoașterea fiind în sine supusă proceselor transformărilor, fiind de multe ori doar un rezultat alterat

poetul? cel mai mic din tagma înțelepților.