...

avea si-aceasta clipa o dobanda
si inca o mai are
cat sa te cauti ratacind
adanc prin
buzunare
e timpul care l-ai pierdut si care
isi cere al sau tribut
rece si crud
cat sa nu poti rasplati vreodata
ecoul surd
in loc de indoiala recunoscuta
pe obraz
imaginara lacrima uscata
rece
te lepezi iute de necaz
si te inchizi zalog
in timpul care
trece

timp pierdut

numai cat sa te tin intr-o mana
de sus
apoi sa ma lasi sa zbor
ca pe-o ploaie ratacita
cautandu-si norii
pe de-a-ntregul sa ne incolteasca
tarana din talpi
si-apoi
intre oase si lut sa ne curga sangele
varsatori de izvoare
... si stanci

mai ia vremea
ma masoara
cate zile am pierdut
fara sa te tin de mana!

la vanatoare

cainii- n iarba
iarba verde
si alerg alerg alerg
intr-un fel ma scap de-o grija
in dulap
monstrul adoarme
totul e doar  chestiune
de netrebnicie

am urechile prea lungi
ma intreb
spre deal saltand
catre cerul ce ma poate
inghiti
din crud si verde
intr-un val albastru
insetat

martor
pamantiu pamantul
ne accepta intelept
doar se scarpina pe burta
timp in care
soarele si universul
intr-o ignoranta cruda
ne intoarce spatele

acorduri devremuri

imi pleaca ziua
zi de zi
mai mult catre noapte
intre doua treziri si alte dimineti
pe vremuri devreme
azi
doar tarzii

mai stii?
ne impiedicam de roua
cautand inserearea
si zambetele noastre lasau
sorii
intarziati sub argile si rasine
pierduti pe carare

se-apropie plecarea dinspre peronul rece
tu
du-te pe jos
in urma am sa vin dupa ce
intre un pic de ura si un zambet cald
am sa dezleg amintirile
atat... si-o privire inapoi!

un metru patrat

toata treaba sta in pricepere...
daca pe un metru patrat sta un individ care intinde mana sa isi cerseasca existenta, acel metru patrat este un spatiu al cersetorului...
daca pe un metru patrat sta un individ care  vinde cartofii, acel metru patrat este un spatiu al comerciantului...
daca pe un metru patrat cultivi cartofi, acel metru patrat este al producatorului... dar producatorul poate sa manance cartofii si apoi sa cerseasca, sau poate sa ii vanda si sa cumpere un alt metru patrat...
daca pe un metru patrat sta vamesul, acel metru patrat va fi un fel de gaura neagra...
pe un metru patrat sta conducatorul unei natiuni, care se lacomeste la hecatre, dar pe un metru patrat sta si copilul parasit de mama minora intr-o ratacire...
pe un metru patrat sta crucea eroilor, dar tot pe un metru patrat sta si prostituata din coltul strazii...
intr-un metru patrat, precum o incizie parazita, cautam gaze de sist, sau diamante petrecute in africi nisipoase
platim sau incasam chiria pentru un metru patrat, intr-o pricepere sau nepricepere...
spatiul...
tu, cum iti folosesti spatiul tau?

din cufar

aveam casa mea
prinsa in tarana
cu poarta ei
deschisa
in miros de frunze
de salcami
aveam cutia mea postala
cu porumbei dezlegati
ce prindeau
din cand in cand
petele galbene dinspre cer...
ma incaltam in maracini
cu talpile ude
fara lacrimi
alergand papadii
sa tina norocul
la pieptul plin
cu toata inima mea
caram in spate
intreg pamantul

uitandu-ma la cer
cersind
zborul randunicii

le aveam toate
atunci
si acum prinse
in cufar

Profitul si satisfactia

S-au dus drac Mos Niculae, Mos Craciun... Posibil sa mai ramana ceva resturi pe la Sorcova!
Inainte de ele s-a strecurat occidentalul cu halloween - ul lui atat de agresiv incat il blesteama si azi jupanesele ce-si vindeau florile tomnatice de Ziua Mortilor! Apoi au venit tot ei, occidentalii, cu alta inventie : Black Friday! Atat de patrunzatoare incat noi (dar mai ales ele) golim toate cardurile - de debit, de credit, descoperite si/sau neacoperite!
De unde toate aceste inventii? De la nevoia de a inlocui nevoia! Comerciantul a descoperit ca nu poate satisface nevoile consumatorului si a gasit solutia: a indus nevoia! In abecedarul oricarui economist se regaseste adevarul (deja banal) : nevoile sunt nelimitate, in timp ce sursele sunt limitate! Si-atunci ce poate vinde comerciantul? Va vinde produsul necesar nevoii induse!
- Mami, mami...!! Anul asta de ce n-a mai venit Mos Niculae, Mos Craciun!?
- Din pricina de vinerea neagra si... mortii ma'sii!!

bocitoreasca

cerul cu atatea stele
din ele
se nasc gropile
pe pamant
atat
cat sa se nasca
iar si iar
intre ele

au apus voci
dar niciodata strigate
si nici lanturile
nu au sufocat
intreg
praful
pamantul
verde se inalta iarba

pasii culeg intrebarile
toate
impreunate cu tarana
faloase clipele
putregaiul se descoase
ghicitorilor
si-apusului
intre doua soapte reci

daca tu taci
toate vorbele-mi tac
toti umerii grei apasa
pastorul
ce ma inchide intre oase
ca doua lemne
inchise
semn de cruce

lumanari

n-am venit sa caut
lumea
si nici timpul
groapa ce inghite vremea
clipele
durerile
n-am venit sa cred
vorbele
nici chipuri
nici icoane peste
daramate ziduri

n-am venit
inca...

doar stau sa simt
pamantul
infipt in gleznele
de ceara
radacini

evadare

usile-
alte porti
in ziduri
rupte
intre ele
umbrele
fuga ta
le desparte

fobii

daca
as putea sa ma joc cu intunericul
precum un bulgare de sare
azvarlit cu piciorul
in mijlocul cirezii
unde
placerile stoarse
ling nevoile carnii
sub greutatea copitelor

atat
apoi speriat
il voi supune

alti murgi

aveau caii copitele lipite
pe cer
intre doua nopti si o zi
galopul lor cutremura
diminetile in care
prin brate imi furai viata

cat de mult iubeam jaful acela...

sunt multe dimineti de atunci
intre cer si pamant cararile se impiedica
potcoavele ard cenusile
catre nopti aspre
Carul Mare fara de cai desarta
cazand din nori
capastrele

prin roua
murgii in alt galop

catre alt cer...

împrejur

cercul
cuprinzând toate liniile drepte
marginea locului
de dincolo de priviri
fără întreruperi
distanţele noastre
fără distanţe

am
tu ai
braţele toate legate
într-un nod doua inimi


n-am putea fi linii frânte

întâmplare

întâmplător
avem carne pe noi întâmplător
avem cuvintele atât
cât să suferim în tăcere
întâmplător
ne agăţăm cu mâinile de cer
înainte de uitare

spune-i omului fără carne despre durere
zâmbetul lui ţi se va părea hilar

întâmplător
ne legăm de stele visându-le
între pereţii goi întâmplător
ne desluşim umbrele
valsând cu singurătatea
precum adierea întâmplător
în jocurile dimineţii

şi-apoi te va lua de mână şi te va alerga
tu vei crede că drumul se rupe

atât de multă întâmplare
până spre celulele ce ne agaţă viaţa
fără vorbe
fără destine întâmplătoare căutând
liniştea pierduta  luminile uitate
întâmplătoare sau nu
în mormanele de oase şi cărnuri

te vor linişti vorbele sale:
- aleargă cât poţi să o faci!

in (ne)liniste

poti sa te asculti doar pe tine
intr-un fel de cantec
al pulsurilor
ce-ti imbraca intrebarile
intre trosnetele din fibre
ce cauta sa te evadeze
de tine

tu si atatea urgii
si toti cei care stau desculti
asteptand sa te cuprinda
intre un discurs al buzelor nerostite
fara sa te supui
le stai dator
despuiat 

unsuroase vorbele
poti sa le inchizi in cufarul celor fara de cuvinte
zestrea ascunsa sa nu o mai poti afla
cat ei iti atarna lacate
pe buze
judecand si ranjind
sub chipuri de sticla

fata fara de cuvinte

precum acea mireasa
furata din albul sters
intre petreceri
sub navodul noptii aruncat
iar si iar
precum sorcova flamanzilor
ce isi cauta inceputul
intr-o tarzie speranta
alba si rece speranta
cat de cat
precum descantecul babei
cu cenusa aruncata in pamantul
ce urca din pamant
si dezlega chinul si teama
strop cu strop
precum strigatul crin pus in glastra
intre camera rece si soarele
ascuns intre umbre
adanc si lasat de izbeliste
foc nestins
precum...
asa si intreaga asteptare
fiinta ce-a rasarit
intreaga
cat aschia cu miros de intreg

... care va sti sa primeasca

zalog
intreaga mea poveste
celui ce-o va citi
atingand umerii ziditi
si cuiburi batute de vant

piatra intreaga
celui ce-o va cuprinde
atat cat s-a pierdut
intre valuri
si pletele in care ma ascundeam

dimineata
cu lacrima prinsa de iarba
sarutand tina
si palmele aspre
cat tot timpul intreg

celui...

de deochi

el calarea
intr-un fel stiut numa de el
asa fel in care  muierile
in urma lui susoteau:
- e mandru... eh, eh, daca as mai fi...
doar o clipa se auzea
de dupa garduri:
- proastele!
scartia roata lu' Ion
mandra  biticla
lasa praf sa coboare
peste deochiuri

goi

mai stii, femeie, intruparea
acelei clipe ne-nsemnate
in care eu iubeam prima ninsoare
iar tu credeai ca te strang in brate?
noi doi eram straini
dar cautam iubirea
doar smoala noptii ne ardea sublim
incat sa ne-amagim
eu te-am cerut numai o data
si-ntreaga fara de oprire
tu m-ai luat cu totul
si mi te-aidaruit intreaga
toata
a cata oara sa fi fost
in noptile acelea repetate
intr-un noiembrie geros
nu stiu
dar a fost
si-a fost
si-a fost
pana cand
dintr-o data
eu n-am mai vrut tu n-ai mai vrut si-am renuntat
nu obositi
dar multumiti atunci cu bucurie
crezand in viata de apoi
ce nebunie
nu stiam ca noi
suntem in unul si
unul nascut in doi
etern precum iubirea ne calauzea prin alei
si parcuri
ascunsi...
si goi

de-ar mai fi...

de-ar fi sa-mi spui doua cuvinte
intregi precum asfaltul ce-nconjoara urbea
sau reci cazute-n caldaram
pe seara
as sta sa te ascult doua secunde
intre
pletele unei salcii lafaite pe trotuare
si pasii adanciti spre un inainte sters

dementa circula in sensuri deslusite
giratorii
ne stergem mucii pe furis si-n coate
coastele le indepartam subtil
apartenenta noastra mica-n cartier
ne mijloceste existenta
intre barfa seaca
si visul cu miros de patrunjel

de-ar fi sa ma asculti doua cuvinte
ti-as spune lucruri pe care le gandeam de ieri
cand
pamantul neimplinit de joaca unor doi copii
ne ascundea tot la vedere
impaturiti in plansul cerului golit
pe pielea sufocata de privirea noastra
ce se pierdea prin stele

Am să mă intorc pentru o clipă
din rătăciri şi-oi   înălţa zmee prin ploi
am să fac un pas...si înca unul
înapoi

Din frasinul vechi crestat între zboruri
toiagul ce-mi poartă calea am făcut
n-am vreme să caut trecutul pe care
de mult l-am pierdut

Am să m-adorm cu tâmplele-mi obosite
pe calendare înramate sticluite
pe sfinţi şi pe icoane
primenite

O să mă leapăd de cruste nituite
pe degete încheieturi vertebre
sub lumânări o să-mi tremure aduceri aminte
funebre

Dospirea pâinii  umple copaia
din vatra bunicii ce spuza frământa
mă cheamă  mă strigă şi-n clipa din urmă
îmi cânta

Petrecerea să-nceapă pe mirişti uitate
în cântec de fluier voi să petrec
zmeul prin ploi să se înalţe
nevăzut să plec

noiembrie deghizat

ai pasaport
poti fi
frunza de nuc
uscata
in gradina
sub bruma ce-a uitat
a cata oara...
sa ne scrie
c-o sa vie
ori
insasi bruma deghizata
raza de soare
inghetata

moarte de caine

iadul coboara pe pamant atunci cand vrea el
cat sa inchida o clipa in vesnicie
apoi se ridica in cer si de acolo
este aruncat in strafundurile universului
cale lunga...
ai crede ca e poezie
dar nu e
e o povestioara
avea vara aceea ziua ei si scalda si ras si bucurie
pana cand
pana cand omului care cauta iadul i-a venit gandul
cum sa-si omoare cainele
si nu l-a omorat cu un pumn in cap
ori poate ca un las
ortavindu-l...
la scalda
in apele care pe noi ne inviorau
omul despuiat de Dumnezeu
ars de iad
isi ineca cainele
si nu deodata pe o miscare
nu!!
cat sa imi amintesc peste decenii
si cat diavolul sa simta bucuria chinului
il ineca iar si iar si iar...
cat sa nu moara
dar sa o faca totusi...
am lasat vremii locul acela si omul pierdut si lantul
doar cainele impingea mort malul sa ne ingroape
***
cainle si-a iubit stapanul
s-a lasat mort cu greu
inecat iar si iar si iar
cat sa-i placa sufletului pierdut ars aci pe pamant
de focurile iadului
in suflet

spectacol in fata blocului

inima
locul ei extirpat impiedica lumea mea
din descompuneri sistolic
ma leaga de trup
posirca legilor nescrise
stiinte pseudostiinte favoritisme nuantate
destinul scris pe miez de reiting
- ce-i ala reiting, fa, Marie!
(ne tine in viata, ma, Ioane!)
...
cordul slut
impiedica lumea
unu
unu doi
ai crede ca-s pasi de dans
piese lovite de simboluri
frunzele cad lovind umerii lipiti pana peste ochi
ochii goi
du-te frate si tu!!

- ai vaz', fa!? sultana l-a parasit...
girofarele inchid timpul
la stop...

liniile mele n-au umbre

liniile mele n-au umbre
n-au timp sa intarzie
rupte
intre ele
decaderile sterg pasii
urmele n-au vlaga si mor
sub praf

dincolo de gard
copilul ma priveste
pumnii stransi leaga
pamantul
aschii patrund
sa nu cada
intre noi timpul

privind peste umar
trecatorul...

amintiri in alb si negru

locul in care pamantul rece se intinde sub talpi
incolteste iz de camp si ropote de cai
sa mangaie icoane
locul in care cuptorul imbratiseaza aluatul
infaptuind facerea dintai
povestea graului toata
locul in care cerul saruta ferestrele
gatite cu mere si gutui
si gust de departare

locul in care
din pereti stau sa cada
tacerile

erotica

daca ar fi sa aleg finalul
l-as alege cu un alt inceput
tu patrunsa de intreaga mea fiinta
eu pierdut si gol
in sudoarea ce-ti legana
sfarcurile

daca ar fi sa aleg inceputul
l-as alege cu un alt sfarsit
tu legata de bratele-mi frante
eu inradacinat
intre coapsele tale
aburinde

daca ar fi sa aleg prezentul
m-as opri
intre inceput si sfarsit
vreme
de-o vesnicie

de-as...

avea batranul o haina rupta-n coate 
si-o burta cat sa incapem cu totii in ea
l-as fi luat de mustati dar
eram prea mandru
prea ocupat sa ma strecor
l-am lasat dormind 
 
l-am mituit strecurandu-i un banut in haina 
nu ca m-as fi temut de vreo tradare dar
ca sa fiu sigur i-am soptit la ureche:
sunt eu
...
de-as intoarce timpul
as pasi cu grija sa nu scutur clipele
as lasa zambete petale
sub arome de iubiri
in nopti
cu seri in dimineti

de-as intoarce timpul
ploi nu m-ar speria
as imbraca haina norilor
lepadata
pe pantece de dealuri
unde iubeam taceri

de-as intoarce timpul
acolo
in miez de promisiuni
as rataci de maine
de poimaine
de azi...

invitaţie la dans

ascultă
cum se sparge timpul
se împiedică 
în mine
vezi sângele din răni
din carne zdrobită
prin cioburi de clipe
eu nu te las să-ţi pângăreşti tălpile
desculţe
prin gânduri pierdute
sub care mor
nopţile iubirilor

ascultă
cum putrezesc cruci adormite
din pieptul meu se înalţă
se răscolesc cenuşi
în mine arse
ale tale mocnind
şoaptele descântece
rup vraja unei pierzanii
tu le spui
unui vis ce te pierde
unui vis ce te doare

eu nu te las să lăcrimezi dureri
alături de îngeri 
durerile pier
în aripi de fecioare

ascultă
drumurile strigă rătăciri
în paşi de vals
norii îşi ametescă ploile căzute
din goluri de ochi
sub paşii dansului  îngropat
în buze fierbinţi

mâna mea încolţeşte
a ta
pământul
ascultă
noi creştem

cainii si cateii

pe vremea aceea cainii muscau din oamenii intemnitati; altfel de caini, altfel de falci! dupa amnezia celor 23 de ani, autoritatile si-au adus aminte ca si in Romania criminalii trebuie sa plateasca! 23 de ani in care au avut timp sa-si puna stapani, peste lumea noastra saraca si umila, cateii!
azi,prin parcuri, cainii ne mananca copiii, batranii, femeile... manati de aceeasi foame caineasca!

roluri

deasupra apei involburate
pe puntea-ngusta si fragila
cand ti-o fi teama
spune lumii toata:
- ca ai un ghimpe-n talpa!

de vrei sa vezi intregul zbucium
al apelor cu spume de salbatec
poti spune sincer si de-a dreptul
- sunt eu,
fricosul cel romantic!

un singur suflet

tragea la rame
barcagiul sarac de ape
intr-un cufar
uitat
numai cuvintele de iubire
si blestemele uitate
ii mai aminteau
ca este

se pierdea in lut
olarul cu venele pamant
intr-un jurnal
randuri
poate era o virgula
sau poate un punct
toate aruncate
pe hartie

trudea sub vesnicia din piatra
cioplind
ochii il pierdeau in   abis
el si stanca
poate era nisip
si setea 
sau malul ingenuchiat
lovit

eram impreuna
rand pe rand rataciti
si toti ochii
pe noi

un singur suflet

dureri neplanse

atât de târzie
ora aceasta
cât să-mi tina oboseala in oase
pe mine soldatul prins
intre peretii reci
alungat

fara impotrivire
alunec fizic si precis
intre pereti fara de colturi
din care gemete surde
razbat sa m-alunge
fiu renegat

plansul lin al zapezilor asterne un pretutindeni comun

eu
n-am sa cer recurs
nici corespondenta pierduta
fara sigilii
fara vointe
va las victime ale propriilor
impudice
desfranate
umane
dorinte

stapan al spatiului dintre drumuri
cersetorul
refuza sa-mi planga durerile

dobanda la tacere

pe circuitul vietii camatare tu vrei sa-mi iei dobanda la tacere
mi-s coji pe sub genunchii lasati spre ruga tie
dar vrerea ta nu lasa nimic
o zi de pasuire camatare
s-arunc o zi
si-un lat peste grumzul ce-si 'neaca plansul
sa dau apoi
vina pe tine

sar' mana vecina
nu-ti obosi carnea ce-atarna de la cot spre umar
nu-mi lua soarele
nu-l ingropa in rufele ce le intinzi spre sud si spre nord
si ieri si alaltaieri
doar imprumuta-mi din timpul ce-ti plange in ochi aduceri aminte despre sezatori
si na un banut
sa-l dai camatarului
sa spui lumii toata c-a lui o fost vina

de ce scriu!?

... pentru ca atunci cand am nevoie sa citesc ceva, in loc sa citesc aberatiile altora, le citesc pe ale mele!

pe umerii tai erau semne
buzele mele
eu nu le stiam
ma contopeam cu ele
ma prindeam intre rasulflarea
ce se impregna in timpul mort
si pulsul tau
viata mea era
mai mult risipa

aveam genunchii lipiti de frunte
in lipsa ta ma cautam
deasupra plutea golul
doar tu ma stiai desparti
de plans
si-atunci  te cautam
te atingeam
erai in urma palmei tale
pe perete


zorile ne gaseau goi
tabloul dintre perdele
si lacrima ascunsa se topea
in parfumul tau
piatra intreaga si grea se topea
intre noi

a cui esti acum?
in trecutul acela
intreaga
erai a mea
sau esti... 

Descartes-iană

Ma îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci gândesc. Gândesc, deci exist! Căutând a înţelege, căutatorul de like-uri conculziona:- e o capcană!! Suntem liberi în cuget şi simţiri, nu putem fi obligaţi la existenţă!!

cur(cubitacee)

- Se aud pasi!! Sa ma ascund??
- Nuuuu!! Stai linistit, dragul meu...
Suna telefonul.
- Alo!!
- Buna draga mea!! Sunt eu, Costel!! Stau la un motel, pe marginea drumului, sunt in Belgia acum. Voi ce facetia?
- Ahhh... Suntem bine... Suuntem bineeee!
- Mi se pare mie, sau esti suparata!?
- Ahhhhh!!! Ma cam doare capul... Dar sunt bineeee... Ahhhh!!
- Draga, sigur esti bine? Copiii ce fac!?
- Sunt bineeee... ahhh!! Copiii sunt la ei in camera... Alo! Alo!....
...
- Continua... Stai linistit, copiii sunt la mama!!
Telefonul suna... ocupat!!!

mutulica

n-am vreme
si tac
si n-am sa zic
dar tu m-asculta
nu pe bucati
ci doar intreg
si ma dezleaga
si tot ma leaga
si ma razbuna
mai mult decat eu as putea sa cred
intre cuvinte seci
si clar de luna
cat poti sa ma intelegi
cat nu
din toate vorbele
pe care
nu pot sa le expun
dar pe care
eu le tac
tacut

si rand pe rand
si pe-ndelete
si in tacere
de toate ma dezic
dar ti le spun

galben

si-avea soreanca la marginea padurii
miros de dragoste si moarte
acolo ne lasam iubirile sa curga
si timpul sa ne scape

nu mai stiam de frunza-i codru
ori painea de prin traista graul crud
noi contopeam sub galbene petale
gandul ce fierbea si trupul ud

si-avea pamantul imbratisare aspra
si rodul crud ne ratacea doi muguri
eu te gustam  sorbeam intregul
Doamne! cat eram de singuri

delir

era trupul ud si drumurile fibre
cat sa cuprinda ghemul
naluci ma sarutau
nu mai stiam
macii erau sau nu
ranile ce ma inchideau
sub trosnete
dureri ma furisau in ele

erau cuvintele descantec
ori poate glasul ingerilor
chemare
in piept imi ascultam suflarile
si margini de mine
imi lepadam unghiile in carne
sa nu ma pierd
aveam celulele toate

" au plecat durerile sa pasca
trei matusi sa le pazeasca
una oarba, una schioapa..."

soarele se inalta trei sulite
eu ma leganam deasupra lui
ca pe-o ploaie
si-alunecam inapoi
ingerii se scuturau de pamant
si de praf
ei inapoi in ceruri
eu inapoi...

feciorie

pielea uda si de noapte
n-avea sa ascunda
lespedea
ne racorea
sub soapte si dincolo
ei radeau:
"paparuda ruda..."

alergam acolo unde
intre noi si stele
ramaneam doar noi

pielea moale si de iarba
n-avea sa ni se ascunda
buzele
napastele toate
sub noi pamantul cutremura
ecouri:
"vino de ne uda..."

sorbeam umbrele
pana in imbratisarile toate
ce nu ne vedeam

pielea arsa si de foc
ne ardeau in ganduri
ochii
sorbeau tacerea
peste noi cerul inghitea
dorintele:
"ca sa-nceapa ploaie..."

ultima iubire

drumuri între perdele
palmele
se ating pe furiş
într-acolo zboară
muguri de păpădie
noi în ele

şoaptele şi alaiul surd
buzele
stingeau setea limpede
izvoarele în ochi
pleoapele ne mângâiau
şi noi pe ele

carele şi stelele şi murgii
pletele
se împreunau cu noaptea
pe umerii tai
sărutam copilaria
primei iubiri

era ultima

pe alocuri

asa e viata asta
ieri faceam o crosna de maur in porumb
si ma indoiam
greu sub verdele crud
azi
ma indoi la deal
prin cucuruz

in tutun 'negream destele
si prin undrele
treceam soarele zapacit de oboseli
azi trag tabacul
el pe mine in piept
golanul
s-a lasat

asa e viata
alta
ciutura ma linistea de sete
namoale imi sarutau gleznele
azi
tarnave ma adapa
lenevind timpul

(am stat intre furnale si fum
maguri si gaste
feteasca si
teiul lu' Eminescu
asa e viata
unii o cantaresc cu dubla
altii cu feldera)

cosasii

intre cer si pamant
lanturi urca
lanturi coboara plesnind
zabrelele aruncate
sub praf
inaintea carelor

pe cruci
jumatate om
jumatatea goala pleaca
intre cararile
zidite in alb
potcoavele atarna

cosasii tac
intre rasarit
si apusul stors
pe sub coame
rosii si ude
mangaie durerile

trosnete rotunde
rastoarna drumul deasupra
camp inflorit
imbraca galben
catre mai tarziu
despletit in fan

cenusa

în camera arsă
trupul golit
îmbracă cioburi
umbre topite
acoperă ochii
plangând pe tavan
între rădacini
plopii uitaţi
ascund promisiuni
doi porumbei
între alb şi cer
răcoresc inima
tic tac
din perete se aude timpul
mocnind

papusari

sub piatră tăcerea se poate ascunde
tu...
poţi fi matelotul ce prinde
corăbii pe cer
între ploi
se leagă argila în funii
pe orizont
de-ar fi să-ţi legi furtuna
stearpă iubire vei regăsi
pe buzele valuri între săruturile moarte
sub setea intreagă
tu...
nu închizi valul între
nisip şi furie
pletele îţi smulg inima
pe cer constelaţia se regăseşte
o altă lactee
eu...

umbre

doar umbre de tei
doar pete albastre
urcau pe copil
să îl nască

el
se împotrivea liniilor albe
urgia facerii

el
căuta să rupă celule ce divizau timpul
şi timpul se desfăta siluind aerul
sufocând nedumerirea
uşor ar fi fost să cheme pământul
să-i încolţească inima pomi
dar pomii erau acolo
erau verticali
erau linii drepte
făra de imagini
şi pământul era înfipt în rădăcinile lor
să-l mişti din loc era doar împotrivire
copilul îşi diviza ochii
şi buzele
şi mâinile
îl părăseau pentru petalele
căzute în spirale
între umeri
rădăcinile îl legau
deasupra umbrelor

toamna

azi
toamnă e
în mine împotrivirea ar vrea să nască muguri
o altă primăvară
se împotrivesc doar corbii
îşi cuibăresc foamea
în oasele uitate de carne
azi
toamnă e
şi mă petrece nunta fără de miri
dansatorii şi viorile tac
pe uliţă praful şi
apusul
palmele moi stropesc norii ce mă ploaie
azi
toamnă e
nu e atunci pe când
iubeam să mor in fiecare zi
atunci...
dar nu ştiam că am să nasc
murind iubirea

hipnoze

În umbrele calde...
trecătoare,
tăcerea mă îmbrăţişează.
Esenţa mahonului mă îmbată.
Fără să-i ascult poveştile exotice
îi plâng pe umar.

Ironic, pendula îsi gaseşte  drumul,
mereu...
neînfrântă în lupta cu timpul.

Eu nu las hipnoze să gâdile orgolii
şi timpul măsurat devine
un ecou.
Focul din şemineu îmi spală obrajii
adânc.
Între două frisoane
mă împotrivesc dezgheţului de carne
şi mă leapăd rânduri
pe hârtie.
Umbrele vin şi pleacă.

dincolo de nori

...pereţi
dospiţi cu pământ şi paie
atârnă
a renunţare.
O oglindă pătată
rătăcită
prin umbrele-i de rugină
stropeşte cu lumină
funinginea indiscretă.
O poză agăţată într-un colţ
răsucită ca şi când
o crampă (cronica deja)
nu-i iartă trecerea vremii.
Un pat, o masă, un scaun şi-un dulap
palide toate
înţepenite reumatismal...
La o fereastră
cu privirile aţintite în globul cerului
fără să se plângă de ceva
soarbe încă o clipă
zâmbind...
Satul şi ţărâna
se mută
Dincolo de nori.

turma

azi turmă ies să pasc şi n-aş mai paşte
eu-miel, eu-câine, eu-cioban...
în mine cântecul din cântec se va naşte
pierdut prin frunze de castan.
şi ziua lasă răni deschise pe sub umbră
şi setea crudă în rătăciri de ape,
izvoarele din mine lasă să mai curgă
prea însetata turmă să adape.
la răsărit mă regăsesc,în urmă praful
-veşmântul ce m-acoperă în van,
pe piatra arsă, scris stă, epitaful:
la fel, murim,  miel,câine ori cioban.

muribunda

daca e sa intrebi clipa care tocmai a trecut:-de ce?! iti va raspunde:- pentru ca totul devenise banal!!

drumul

drumul de la nefericire la fericire trece prin impacare.intre nefericire si fericire nu este resemnarea - cea care te pierde, ci acea stare catre care urci atunci cand esti doborat, ori locul din care, bucatica cu bucatica, poti gusta din fericire!

poza mea

in poza mea
as calari femeia precum
salcia pletoasa incaleca umbra
cu mirosul meu
si al ei
as inrama poza verde
cazuta pe pamant
sa ne imbrace brazda insetata
in doi
sau mai mult
atat cat sa rodeasca doi spici
si intre ei
un mac rosu rosu rosu rosu...
ca sa faca poza mea
intreaga

eternitatea

eternitatea  este  iluzia pe care ti-o lasa mersul in cerc...

tac ( nu de la tic-tac)

intreaga poate fi aceasta vorba
pe care n-am s-o spun
asa, din mic orgoliu, ori
poate din principiu,
dar daca ai sa ma asculti
in toate nevorbele mele
ma vei afla
incet, incet si
pas cu pas...
doar daca nu esti
blonda

omul...

Omul puternic are vise si lupta pentru ele, omul slab are visare si pluteste in ea...

cararea

poti fi in armonie cu tine si cu tot ce te inconjoara daca iti cauti drumul cu pasi siguri si cu multa atentie caci, in viata e ca in hatisuri, ghimpele nu doar te inteapa, ci isi lasa si un varf in carnea ta... atat cat durerea sa te insoteasca multa vreme

esti

oricat s-ar lupta ratiunea ta cu tine, vei fi mereu doar ceea ce sufletul tau este...

păpuşarii

sub piatra tacerea se poate ascunde
tu...
poti fi matelotul ce prinde
corabii pe cer
intre ploi 
se leaga argila in funii

pe orizont
de-ar fi sa-ti legi furtunile toate
stearpa iubire vei regasi
pe buzele valuri intre saruturile moarte
sub setea intreaga
tu...

nu inchizi valul intre
nisip si furie

pletele îţi smulg inima
pe cer constelaţia se regăseşte
o alta lactee
eu...

cenusă

în camera arsă
trupul golit
îmbracă cioburi
umbre topite
acoperă ochii
plangând pe tavan
între rădacini
plopii uitaţi
ascund promisiuni
doi porumbei
între alb şi cer
răcoresc inima
tic tac
din perete se aude timpul
mocnind

cartea vietii

viata- precum cartile:
unele uitate in praf,
altele pastrate in coperti aurite;
unele ducand cu ele timpul,
altele cat sa te arunce intre doua statii de tramvai.
viata- precum cartile:
unele pline de mistere,
altele precum revistele deocheate pe tarabe;
unele o intreaga aventura,
altele anoste clipe nesfarsite;
unele tacute,
altele zgomotoase.
viata- precum cartile:
unele intelese doar de unii,
altele accesibile oricui.
pentru cele de pe rafturile de sus
ai nevoie de scara.

devenire

discret
luna saruta cerul pana cand
pana cand intreaga il cuprinde regina
dormeai sub flori de mar
pana cand
petale cazand
si parfumul lor l-ai luat
cu tine
precum glezna si iarba
se impreunau
dezlegate de pudoare
spalate cu roua pana cand
pana cand talpile
si uitarile au ales drumul
cararii
ar fi totul pana cand
pana cand toate devenirile
ar infinge in noi
rani
iar noi am ramane asa
taiati
in doua
sau pana cand
pana cand ne-ar dezlega
in alta iubire
dar tot a noastra

femeia... intreaga

intreaga
este aceea ce isi rupe frunzele
dar isi pastreaza radacinile
intreaga pana in nectarul spalat de albine
de-o roua culeasa
de dorul acela:- de mine, de tine...

intreaga
este aceea ce-si lasa ferestre
in ziduri
cum ploaia ne lasa dincolo de nori
curcubee

bolnavi de incompetenta... morti ca natiune!

vezi tu... statul nu reprezinta doar patru pereti- locul in care...
statul nu e nici macar doar simbolul- ceea ce...
el nu este nici amestec de institutii- asa cum...
statul nu este nici doar lege- asa trebuie...
statul reprezinta mai mult de atat: constiinte care trebuie sa formeze un intreg!!
ai putea intelge ca daca ai un neam poti forma si un stat care sa functioneze...
dar daca nu ai neamul, nu ai constiinta intregului... vei avea doar patru pereti, ori steme, proceduri, sau numai reglementari... printre care, omul fara de constiinta, va cauta sa se indestuleze. el si apropiatii sai.
caci el, omul, isi va indestula matul, apoi isi va indestula fii si fiicele, tatal si mama, bunica si bunicul, amanta, vecinul, vecina... nu se va opri sa indestuleze pe oricine, oricum, oricat... doar pe cetatean nu-l va indestula!!!
caci cetateanul este doar un contribuabil - ceea ce nu intelege un stat fracturat lasat la mana functionarilor fara de constiinta!!!
***
n-ai crede daca iti spun ca si in mediul privat acelasi gen de comportament insfaca clipa, performanta, competitia!!!
de ce!?
pentru ca aceasta societate sufera de INCOMPETENTA!!

ziduire

fizica intelenita a unei gandiri ce nu-si poate scapa cavitatea osoasa de frici! caci frica nu e una cu lasitatea, asa cum a nu fi las nu presupune ca esti erou... frica e direct proportionala cu gradul de intelegere... caci frica inlocuieste instinctul. cu cat pierzi mai mult instinct, cu atat vei cunoaste mai mult frica!!
dar nu frica este subiectul... ci mintea intelenita!!! acea minte care nu stie sa scape de sclavia propriei neputinte. care ingropata de frica, de ignoranta, de lene... se strecoara adanc ...din creier in ficati!! si acolo ramane intelenita!!
ai simtit vreodata? mintea ta iti macina ficatii ca o iedera!!
daca sta in ficati inca mai poti trece inapoi, la fiinta ce-ai fost!!
grija mare!!! mintea iti poate cadea in besica... sau in matul gros!!

latul

"viata asta" si ...viata!! asta e diferenta!

adiere

fericirea e vis, e visare si mai apoi e dorinta! cand o ai nu o recunosti, cand o pierzi te doare, cand o cauti ratacesti!

umbre si vitralii

rasaritul trebuie sa-l cautati
si tot nu e de ajuns
trebuie sa-l primesti
adanc in inima ta

umbra si zidul acela
plin de capete sparte
betoane gratii si izmene
in balansoar legeni negarea

ai bucatica ta de lumina
si frunza ta cazand pe raza de soare
pe sub care melcii se ascund
dupa lungi calatorii nocturne

undeva in tine e surpinderea
si un pic de uitare
asa te poti bucura de tine
si de verdele crud ce-ti rasare din trup

nu inchide poarta si nu uita sa vezi
zidul doar ascunde rasaritul
nu il ingroapa
cat timp il mai vezi
nu esti orb

***

necugetat e acela care taie copacul ce-i umbreste locul

ciudatenii sub tramvaie

... fabrica de vise isi cere visarea
atat de alaturi de ganduri
atat de patruns in fibre
cat locul acela din oglinda nu se mai vrea chip
cat chipul nu se mai vrea loc
intre peretii prinsi de balamale
si cat de putin
un semn de intrebare

ai intre maini si crestetul capului
calcaiele intre vertebre si pungi de nesomn
albastru pe buze
si doua cuvinte
sunt OM?

iarba iti va creste pe talpi si frunze dezgolite
vor rataci sub pleoape
cat linia vietii iti va patrunde aortele dintre
trei cuvinte si un sens aritmat
imi poti fi apropae
aproape intr-un fel ...

peretii ne despart

Tacere... natura vrea sa moara in liniste!

In ce fel am putea intelege normalul fata de anormal, binele fata de rau, moralul fata de imoral, sanatos fata de bolnav? Sa fie intelegerea noastra doar o reactie la obisnuinta, la perceptii manipulate de cultura, societate...? Ori valorile, principiile se pot defini pe baza unor cauze de intelegere, poate chiar de demonstratie stiintifica ? Putem sa facem alegeri sau ne supunem?
Daca un parlamentar este cercetat si avertizat de catre o comisie de prevenire si combatere a discriminarilor urmare a faptului ca a sustinut in cadrul unor dezbateri ca homosexualii sunt persoane bolnave, indiferent daca parerea acelui parlamentar reprezinta sau nu in fapt parerea majoritatii cetatenilor din colegiul sau, atunci te-ai putea intreba cine cauta dezbaterea in legatura cu evolutia sau involutia umanitati:-cei care vor sa impuna ca normal ceea ce pana ieri parea anormal, sau cei care vor sa apere principiile si eventual valorile in care au crezut bunii si strabunii lor si ei insisi?
De ce este nenatural ca perceptie si condamnabil incestul? De ce daca ai vreo 40 de ani si ai avut norocul sa fii parintele unei fete superbe, ajunsa fenmeie, sa o lasi altuia si sa nu o pastrezi pentru tine... sexual vorbind!?? Sau daca ai un flacau - barbat bine, tu femeie trecuta de prima tinerete, de ce sa nu beneficiezi de placerile sexuale impreuna cu propriul fiu? De ce este condamnabil violul? De ce daca vecina e singura acasa sa nu pot intra peste ea sa imi satisfac pofetele sexuale cu sau fara voia sa!?
Daca am aduna cleptomanii, violatorii, pedofilii, incestuosii in grupuri, asociatii... si le-am da dreptul sa-si sustina motivele, motivatiile, argumentele in ceea ce priveste poftele sexuale...nu cumva am fi in situatia in care sa ne indoim de propria existenta materiala, spirituala si morala? Caci ce este individul OM cautator de adevar si credinta fara de instinctul primar asa cum natura sau divinitatea la sadit in genele sale, fara de deviatii evoluate sau involuate?
Insetatului ii potoleste setea apa, dar picatura de apa trebuie sa fie a lui nu a altui insetat. Flamandului ii potoleste foamea bucata de paine, dar bucata de paine trebuie sa fie a lui nu luata din farfuria altui infometat. Indragostitul isi potoleste dragostea alaturi de persoana care ii poate darui dragostea, nu cu forta. Placerea sexuala este un dar divin, dar nu poate fi obtinuta cu orice pret! Ori daca TU esti dispus sa platesti orice pret, nu fa astfel incat acest lucru sa devina o normalitate.
Dreptul tau la iubire, la placere, la sex este dreptul tau... Beneficiaza de asta in intimitatea ta si pana cand nu vei dovedi ca ceea ce natura a lasat in mod natural spre manifestare ar fi gresit, atata timp pastreaza linistea propriei cautari !!!

scaieti... pe radacini de cuvinte

politicianul care face politica fara politici nu este decat un profitor

argumentare

am puls
(dincolo de indoiala...)
exist!!

cu sinceritate...

omul - fiinta careia i s-a oferit constiinta nu pentru a putea impartasi cunoasterea sau necunoasterea sa cu ceilalti, ci pentru a suferi in tacere - el, cu sine, in propria cunoastere sau necunoastere. caci omului nu i-a fost daruita sinceritatea ca pe o virtute, ci ca pe o alta forma de intelegere a propriei singuratati. pentru ca, vrei sa recunosti sau nu, sinceritatea nu ti-a adus niciodata ceva bun... din copilarie , in tinerete, mai apoi adult sau ulterior batran. ori de cate ori ai fost sincer in legatura cu propria cunoastere sau necunoastere, putere sau slabiciune, adevar sau minciuna,  intr-un fel sau altul sinceritatea ta n-a fost altceva deca  o lovitura pe care ai primit-o subtil sau brutal, de la cei din jur...
sa fii sincer e o dorinta, prin care vrei sa cresti, sa te inalti, dar ramane atat - o cautare ...
tu, cu tine, cu propria constiinta... sincer? - e de ajuns!

felii si ziduri

sus, in redute, ei isi apara privilegiile... jos, in transee, ei isi traiesc destinele.
ca pe o plansa de joc, ca niste piese de lut, intre ei si ...ceilalti se petrec schimbarile... dupa cum sunt manuiti.
planul de joc spune doar atat:- pe tabla trebuie sa ramana piesele, jucatorii aceeiasi... deasupra tuturor.
si pentru ca jucatorii au si ei destinele lor... si pentru ca au si ei redutele lor... uneori, din plictis, ori poate din voia altor manuitori, de pe tabla de joc se mai strecoara in randul jucatorilor cate un nou jucator.
dar niciodata invers!!

Suntem ceea ce poftim

Daca poporul ar cere canibalism, politicianul ar fi primul care ar pofti bucatele...
Daca poporul doreste gratieri...

vai de noi

vai de noi cei ce stam pe dupa garduri
cat timp senilele se vand pe bucati
la centrul de deseuri
vai de noi cei ce stam pe dupa perdele
cat timp padurile ne sunt trecute prin frontiera
fara de pasaport
vai de noi cei ce stam dincolo de monitoare
cat timp copilul moare de-o lipsa infima
raportat la nepasare
vai de noi cei ce culegem blesteme
cat timp ingerii ne cauta printre poeme
si cantece de leagan
vai de noi cei ce inghitim tacerile
intre mirosul de paine si malai
pe sub sudori
vai de noi cei rataciti intre umbre
cat timp lasam stele cazatoare
sa ne implineasca dorinte
vai de noi iubiti si iubite ce stam la taclale
pe ici si pe colo- diverse canale
in timp ce iubirea
ne moare

si tu copile ce incerci sa zbori
si te inchide timpul in camara ta de retea
de ce cazi?

atata decadere!!!

vai de noi...

pereti...albi

Poti intelege ce ai doar atunci cand vei sti ca te-ai nascut cu NIMIC ... doar cu tine insusti!

***
Poti numara puncte pe un tavan pana cand propriile ganduri te vor regasi...

Sa poti fi egoist pentru ceilalti...

Fiecare clipa, fiecare zi... o viata...Reprezinta pentru individ existenta unei indestulari pentru propria placere...propriilor nevoi. Cu cat acest egoism patrunde mai mult individul... indivizii, cu atat mai mult el, ea... societatea, devin papusile in mainile papusarilor!
A fi mai presus de propria dorinta, a fi pentru ei pentru a te implini pe tine... A cauta sa nu te lasi atras in jocul tuturor - acel joc simplist al existentei personale... Inseamna sa te obligi, sa traiesti doar pentru tine, dincolo de egoism!!

In cercuri de amintiri (5)

Satul acela de ses situat la marginea de catre Olt a judetului Teleorman care, cum spunea mai tarziu, prin clasa a 9-a, Marcel Podelean:"pai eu imi imaginasem ca e o campie - o intindere neteda de pamant...", era "impanat" cu valcele si vai, maguri si dealuri si era taiat pe de-a-ntregul de paraul Tecuci- un parau plin de izvoare reci si cu albia namoloasa. Satul acela ma imbata a bucurie ori de cate ori il revedeam.
Vara cresteam de-odata cu graul si porumbul, tutunul si ricinul si ma coceam o data ca toate cele la soarele ce ardea curat, fara de vina si fara de radiatii precum cel de acum.
Diminetile de vara le petreceam mereu pe dealuri, cu baietii veniti ca si mine de pe la oras sau cei de-ai locului, pazind caprele ce-si bucurau traiul alaturi de noi.
In scrisorile de peste an, tataie de multe ori ne scria " si sa veniti in vacanta la noi ca va asteapta Ghiocica si Neagra, sa le duceti pe miriste..."
La vremea in care soarele se ridica destul incat si umbra sa fie calda, ne inorceam catre case, noi, baietii, satui de turca si povesti, ele, caprele, cu burtile pline si insetate. La vreme de amiaza fugeam mereu la scaldat. Pe cand mamaia si tataia se odihneau la umbra, in racoarea casei de pamant, noi, fara de stirea lor, ne duceam "la tub" sa ne scaldam, in  locul unde Tecuciul era indiguit usor pentru a acumula ceva apa necesara irigatiei.
Tecuciul nu e un parau tocmai curat caci, rate si gaste il petrec de dimineata pana seara si...oricat ne-ar fi spalat mamaia pe cap cu sapun de casa si lesie, nu era toamna in care, ajunsi acasa, la Hunedoara, mama sa nu ne gaseasca paduchi in par. Ne spala ea , saraca, de ne ustura pielea capului... Ne curata , dar in final tot acolo ajungeam- la frizerie :" - Cu breton...!". Frizerita ne stia deja... Cu breton inseamna "zero" cu ceva fire de par mai lungi in fata, sa ne autoamagim un pic.
Dupa scaldatoare ne intorceam acasa obositi si infometati, iar catre seara plecam cu caprele din nou la pascut.
Seara, pe racoare, vreme de un ceas sau doua, ne adunam " la colt", unde fetele mari si baietii isi rostuiau clipele de dragoste furate pe-ntuneric, iar noi, astia mici, ne incuram in jocuri si galagie.
Cand ma intorceam acasa o gaseam pe mamaia torcand la lumina lampii. Erau vremurile in care lumina focului , a lunii si a stelelor ne calauzeau pasii. Doar in '78 stalpii de beton si cablurile ce se impleteau intre acestia, au adus cu ele curentul electric si ritmul nou si de-nesatuire, incetul cu incetul.
***
Iarna era grea si tulbure acolo. Ziua scurta si tacerea aceea facea sa para totul cazut intr-o hibernare. Zapezile viscolite se inaltau cat casele si uneori, zile intregi, nu ii vedeai decat pe cei de-ai casei, caci nametii de zapada te tineau prizonier. Cu toate astea, focul si caldura plitei si a sobei de caramida arsa. Convietuirea noastra a copiilor intr-un spatiu atat de mic, de nici 10 mp, alaturi de cei mari... Plansul mamaiei de cate ori se injunghia porcul. Vinul fiert ce mi se oferea si mie din cand in cand . Colindatul, plugusorul si sorcova... Noptile in care, pe furis, carlani fiind, furam vin in cani de pamant si ne petreceam susotind la poarta fetelor , sperand ca acestea sa apara ... Dar nu apareau niciodata... Cel mult aparea ma-sa-marea si ne dracuia, fugarindu-ne.
Si nea' Ilie, cel cu degetul starmb si intepenit, care venea asa, intr-o vorba, la un pahar de vin, si care ma lasa sa incerc sa-i indrept degetul daca ii raspundeam corect la socoteli. Si el se minuna ca la varsta mea cunosc a face socotelile alea... Si eu ma minunam cum degetul ala, oricat de tare trageam de el, nu se indrepta sau nu se rupea.
Si astea si cate or mai fi fost uitate, fac ca iernile acelea sa fie albe si magice acum, chiar daca erau mute si tulburi atunci!
***
Catre primavara imi amintesc noroaiele si vremea la care ne luam traistele si desculti, intr-o zi sfanta, de sarbatoare, mergeam din poarta in poarta si strigam: " primiti cu spalatul picioarelor?" Si daca ni se raspundea intram. Si in curte, femeia casei ne astepta cu un lighean cu apa calda. Si ne spala picioarele. Si ne dadea  un mar, sau o nuca, o para sau un covrig... Noi multumeam si plecam mai departe. Caci in urma noastra femeia aceea il spalase pe picioare pe Isus si pe sine de  pacate.
***
Magia unor locuri in care ma intorceam cu drag, eu baiatul de la oras care la oras eram baiatul de la tara!
Acolo apa rece din fantana ma hranea, nu doar imi linistea setea. Acolo strugurii din vie ma vindecau nu doar de pofta, ci si de foame, ci si de sete, ci si de dor. Acolo zarzarele si prunele, boambele si merele, dudele si perele aveau pretuirea lor. Le mancam fara de oboseala si retinere. Le mancam pe fata din curtea mea si pe furate din curtea altora. Daca nea' Didila avea mere dulci de vara, i le furam...si el ne fugarea. Tataie ii fugarea mereu pe cei ce sareau gardul la zarzare. "Fir-ar... iar au sarit gardul la zarzare...Uite cum au rupt uluca!".
Acolo am invatat sa fiu "om mare" . " Sa nu minti, maica... Sa nu furi... Sa nu-l superi de Dumnezeu, baiatul meu... Ca e pacat!"
Acolo am murit cand nedeslusind medicamentele de bomboane am mancat o cutie intreaga. Acolo am inviat!
Acolo m-am lepadat de speriala cu care m-am ales dupa o operatie dureroasa facut de medicul Kiss la Hunedoara care, nemultumit probabil de cati bani i-a dat mama, m-a bagat in operatie cu o anestezie precara, eu resimtind durerea in intregul ei, pe toata durata operatiei. Si dupa aceea, din sperietura aia, umblam noptile in somn... Si vorbeam in somn... Si tresaream... Si ma speriam!! Pana cand m-a dus mamamia la o batrana care, ce-o fi boscorodit, ce-o fi descantat in bucataria ei de vara in timp ce ma tinea de mana, ma atingea pe frunte si arunca cu cenusa pe perete... Ce-a facut, numai ea stia... Caci dupa aceea am redevenit curat... Am avut noptile cu somn linistit si impacat.
Acolo s-a zguduit pamantul in '77 .
Acolo am invatat sa plang si sa rad.
Acolo ...

Instinct primar sau constiinta

Slabiciunea se manifesta in randul celor care inteleg...
... printre acestia intalnim si indivizii puternici - cei ce inteleg, dar actioneaza dintr-un instinct autoeducat!

Sa vorbim...vorbe

Daca ar fi sa te intrebi, macar asa... intre un rumegat si un partz, care este lucrul acela prin care viata e o chestiune placuta..ai sa afli:- jocul!
Sa te joci, e o chestiune inocenta... aproape de instinctul primar, dar nu atat de necesar ca acesta.
Si daca sa  te joci e o chestiune  aproape vitala, te poti intreba ce se intampla cu cei care nu o mai fac?
Simplu:- MOR!!!!!!!!!!!
Copilul invata lectiile vietii in joaca!
Adolescentul invata lectia vietii... in joaca!!
Adultul traieste cat timp ...se joaca!!
Cand uita sa se mai joace...MOARE!
Care este jocul omului adult? - JOCUL SEDUCTIEI!
Cand jocul seductiei moare...
..sa v-o spun pe sleau?... s-a dus drak totul!!
EL si EA... indiferent daca sunt iubit si iubita, sot si sotie... atunci cand fac blat in jocul seductiei... vor muri!

PS: - pentru prosti... NU vorbeam nimic despre sexualitate!

In cercuri de amintiri (4)

Cand trenul se urnea traiam intotdeauna eliberarea. Era senzatia aceea pe care o traiesti atunci cand ratacit fiind regasesti cararea. Si orice suparare, orice teama se risipeau...
Imi amintesc cum pe drumul acela de sina lunga, ce scartia sub pasii rotogoale ale unui tren mereu obosit, scheletele uriase , ruginite si pline de parf ale unui combinat siderurgic ne petreceau vreme de cativa kilometri... La plecare si la sosire, in Hunedoara,  regaseai  mormanele acelea de fiare si norii de praf si fum.
Apoi ne ingropam in noapte si pana catre dimineata intampinam si apoi petreceam navetistii care, uneori tacuti, alteori galagiosi, dar obositi si mirosind a munca, ne patrundeau naluci de-o clipa in vietile calatoare.
Patrundeam muntele de prin Valea Jiului fara a-l vedea prin negura noptii, dar cand ii rostoiam maruntaile stiam si ma infioram mereu. Intr-un altfel de zgomot, trenul se lasa inghitit de piatra, iar piatra ne ingaduia trecerea ca si cand ar fi stiut ca deranjul nostru nu e decat o crampa timp de o clipa comparativ cu timpul sau ...
Pe vremea aceea pentru mine, pentru mamaia mea si pentru multi oameni timpul nu insemna bani. Timpul nu se masura in graba, ci in rabdare.
Cu rabdare treceam cantoanele, haltele si garile, cu rabdare ne opream in fiecare si tot cu rabdare depaseam si somnul si nesomnul, frigul sau caldura. Asa calatoream pana spre orele 5 ale diminetii cand intr-o gara mica, in Rosiori de Vede, ne coboram pe peron.
- Am trecut de Caracal, gata, hai sa ne tragem catre usa!
Chiar daca in 2 minute ajungeam din compartiment la usa vagonului, intotdeauna ne aflam acolo cu 30 de minute inainte.
- Trenul nu sta dupa noi...
Ani de-a randul am calatorit cu trenul acela, nu cred ca nu ne cunostea.Nu cred ca n-ar fi stat dupa noi daca ar fi fost nevoie.
***
Cea mai lunga asteptare, obositoare asteptare, mi se parea intotdeauna cea din autogara. Acolo trebuia sa stam pana la orele 7,30 caci rareori, de prea putine ori, trenul nostru obosit ajungea la timp astfel incat sa prindem rata de 5. Sala aceea de asteptare din autogara era intotdeauna sleioasa, murdara si rece. Era construita si conceputa intocmai pentru a nu sta... Ca pentru niste calatori grabiti. Si imi era somn si imi era frig... si timpul se scurgea atat de greu!!
***
Ne desparteau de casa doar 18 km, un drum in care ascultam  bocetul motorului autobuzului ce se urnea cu greu la deal si se grabea folos la vale. De fiecare data salutam locurile si mai ales Vedea- acel rau cu iz de mare si albie adanca.
Doar cand ajungeam "in deal" si coboram din rata, doar atunci simteam aerul- aerul acela pe care daca il respirai te hranea! De din deal si pana acasa erau vreo 2 km pe care ii faceam pe jos. Trageam de bagajele grele, dar nimic nu te putea incrunta, caci acolo era taramul neincruntarii, locul in care timpul te asteapta sa iti petreci vremea ta...fara de graba!
***
Daca ar fi sa ma intrebi - pentru mine locurile alea insemnau acasa, locul in care as fi putut incolti. 

In cercuri de amintiri (3)

In spatele acelui bloc, mai degraba in umbra sa, calatorea, mereu la vale, un parau. Era locul catre care coboram joaca... Si pentru ca timpul sau era mai putin etern decat timpul in sine, avea si el momentele sale de ragaz... Sub timp de iarna ingheta.  Era locul in care joaca copilului de varsta neuitarii isi incerca talentul si curiozitatile. Atat cat sa infrunte zapezile si gheata pe sub care paraul exista. Pana cand...Pana cand hainele ude de-o clipa se inghetau ca si cand acestea ar fi vrut sa imi copieze trasaturile.
Nu trecea atat de greu ziua intreaga, cat de greu trecea acea clipa in care trebuia sa ma intorc acasa. Era clipa spaimei de ieri si de alaltaieri, dar pe care o uitam azi si o uitam si maine. Era clipa aceea eterna in care imi imaginam ca parintii mei vor trece cu vederea bruma din genele mele, gheata din parul meu si scoarta inzapezita prinsa in fibrele hainelor mele. Nu stiam niciodata de ce, dar chiar niciodata nu stiam de ce toata acea vesnicie pe care o purtam cu mine, tot acel etern firav al mirosului de iarna, pe ei ii incrunta. Si nu-i incrunta cat sa ma urecheze, ori cat sa ma sperie... Ii incrunta atat cat sa ma izbeasca de pereti, cat sa ma tranteasca pe podea... Si cat iarna sa nu mai fie decat o teama, ci nu un loc magic.
                                                              ***
- Hai, ma, Nicule... ca omori copilu'!!
                                                              ***
Si trenul acela, tovarasul de drum, neobosit si negrabit se indemna sa plece...
Eu stateam langa mamaia- cea care isi facea mila oricand, cea care putea sa planga doar pentru ca ceilalti nu mai stiam sa o facem. Cea care ma iubea nu doar pentru ca iubirea era in firea ei, ci pentru ca eram copilul pe care il iubea. Si trenul statea sa se urneasca... Si el, tatal meu, a apucat sa ma vada inainte sa plec. Si mintea lui nu intelegea, dar ochii sai isi culegeau rusinea.Pe obrazul meu stateau ca  o arsura, ca si o urma ce refuza sa lase uitarii intamplarea, degetele mainii sale. Mana cu care ma palmuise de din ura existentei, ori poate de fara grija intelegerii... Atat cat eu sa pastrez in amintire, pana azi, nelinistea unui sfarsit de zi de iarna sublima...Sublim pe care ei, oamenii care ma cresteau, il uitasera, sau pe care nu-l intelegeau...

In cercuri de amintiri (2)

Ca sa ajungi in Hunedoara, sau ca sa pleci din Hunedoara aveai nevoie de tren.Asta este una dintre primele amintiri in legatura cu locul in care m-am nascut si in care am crescut. Copilaria mea se petrecea intre cele doua locuri - Hunedoara si satul natal al mamei mele, acolo unde tarana drumului imi parea intotdeauna mangaiere. Tovaras fidel, neobosit calator, era trenul acela care, fara de graba, vreme de o zi intreaga, ne calatorea intre cele doua statii.Si cum gara din Hunedoara era capat de linie, intotdeauna aveam impresia ca Hunedoara este la marginea lumii.
La fel era si blocul in care locuiam- la marginea orasului. Probabil ca noi eram oameni mai de margine, pentru ca de pe undeva din lume, parintii mei plecasera spre mai bine si acest drum i-a dus la marginea lumii si mai apoi si-au gasit locul lor, casa lor, la marginea urbei. Chiar si in blocul acela turn, un bloc cu zece etaje, locuinta noastra era undeva mai inspre margine... la etajul al optulea!
Acolo m-am nascut constiinta si de acolo razbat in timp amintirile, chipurile si faptele unor vremuri ce razbat timid prin ceata uitarii.

                                                                

In cercuri de amintiri (1)

In felul sau, nespus, orice individ, chiar si macar din prisma inconstienta a genei speciei sale, isi doreste eternitatea. Si pentru ca aceasta nu poate fi perceputa sub o forma sau alta, ea poate fi atinsa in forma sa iluzorie.
Iluzia eternitatii mele este insasi viata mea, caci inainte de aceasta si dupa aceasta, nimic n-a contribuit si nimic nu va mai contribui la implinirea eternitatii mele...Si cum ar putea deveni viata mea cea atat de limitata, eternitatea mea? Prin simpla recunoastere si cunoastere a prezentei mele pe aceasta lume decatre ceilalti astfel incat, in constiinta acestora existenta mea sa se pastreze si dupa ce material eu nu voi mai fi. Dar mai ales, cat nu doar amintirea mea va dainui, ci cat timp amintirile mele vor putea dainui in constiinta celorlalti.De aceea cred ca este important ca fiecare dintre noi sa infrunte uitarea prin asternerea amintirilor sale pe hartie. Cat de estetic putem prezenta amintirile noastre celorlalti este masura dupa care acestia vor aprecia sau nu aceasta prezentare, apreciarea faptelor noastre, banalitatea sau importanta acestora, va conta in primul rand de perceptia celor ce vor urma...
Dar... in legatura cu viata noastra, a fiecaruia, care este momentul pe care ni-l amintim din trecutul nostru? Cat de departe putem patrunde in timp? Cat am pierdut din viata noastra uitand? Si mai ales ce reprezinta momentul acela din trecutul nostru care este prima noastra amintire? Sa fie prima amintire momentul in care se naste constiinta, sau momentul in care am murit, parasind in fapt o alta lume, pasind timid in aceasta?

... economica

Lipsa de competitivitate nu poate fi suplinita prin reducerea calitatii factorilor de productie!! Niciun manager inteligent nu va prefera un utilaj vechi unuia nou, in conditiile in care ar dispune de resurse si nici nu ar prefera un capital de lucru scump unuia ieftin in conditii de performante similare. Atunci, ma intreb, de ce in Romania se prefera reducerea calitatii MUNCII? Caci prin toate mijloacele, societatea noastra a redus calitatea acestui factor de productie:
- prin eliminarea competitiei si spiritului competitional inca de pe bancile scolilor;
- prin eliminarea concurentei prin  acceptarea metodei de selectie bazata pe nepotism, relatii, comision, in detrimentul recomandarii, certificatului, diplomei;
- prin acceptarea accesului la diplome oricui are tupeu si bani;
- PRIN reducerea salariilor... iar asta este decizia care a stat in mana managerilor.
Observ cum in societatea noastra companiile accepta si de cele mai multe ori prefera blocarea salariilor pentru a fi competitive, intr-un raport calitate-pret. Ori, in acest caz, nu se intampla altceva decat sa lansezi bumerangul. Caci, efectul nu poate fi decat acela in urma caruia factorul de productie munca sa fie nepregatit, tot mai nepregatit pentru o piata bazata pe competitivitate. Resursele limitate ale indivizilor duc la accesul tot mai redus al acestora la pregatire si educatie si deci la o accentuare a lipsei de personal calificat. Si nu in ultimul rand resursele limitate ale acestora dezechilibreaza sistemul prin consumul limitat al acestora, astfel incat nevoile primare sa fie singurele acoperite cu resurse in conditiile in care societatea este dependenta in acest stadiu si aceasta forma de organizare de diversificarea continua a nevoilor. Daca in societatile dezvoltate economic, acolo unde toate cele de mai sus nu se intampla, nevoia individului nu este intampinata de catre producaori, ci stimulata, ba chiar INDUSA, in societatile in care lipsa de pregatire a managerilor si guvernantilor duce la comportamente ca cele de mai sus, aceste nevoi se limiteaza si se reduc la nevoi de subzistenta, directionand societatile respective spre regres continuu, in mod evident!

Implinire

Calea fericirii este data de cele mai multe de ori de recunoasterea propriei nefericiri.

OAMENI MARI, oameni mici

Un om mic va genera proiecte si planuri care sa-i impresioneze pe cei mici. Prin manipularea acestora isi va insusi merite pe care nu le are si se va considera un lider autentic. Cu cat o societate are mai multi oameni mici, cu atat sansa  falsilor lideri, falsilor conducatori, sa se exprime, va creste. Cu atat mai mult, sansa ca acel gen de societate sa se dezvolte, sa evolueze... se va diminua.
Cu toate acestea, niciodata, dar niciodata, un om mic, nu va ramane in memoria colectiva, in istorie.
In istorie raman scrise doar numele oamenilor MARI.

PS: oamenii mici pun borduri si asfalt in orasele construite de oamenii mari.

Intr-ale mele

"Si a fos seara si a fost dimineata..."
Caci intre seara si dimineata n-a fost sa se spuie. Cat a tinut timpul acela intre seara si dimineata? Si ce-a fost intamplarea din timpul acela?
Caci seara a fost- ca sa se spuie ca a fost. Dar a fost si dimineata... Si nu s-a spus : a fost dimineata si a fost seara... S-a zis :" si a fost seara si a fost dimineata..."
Caci toate incep cu sfarsitul si toate sfarsesc cu inceputul.

Regretele

Regretele- ne apasa, ne fura clipele, ne tin agatati de trecut!
Pentru a putea trai clipa fa astfel incat fiecare gest, in fiecare clipa, sa nu devina un regret.

Padurea e fum

Printre carutasi si corbi, nevestele isi cauta plozii prin nametii infuriati de-atata lacomie si nepasare. Padurea nu mai e zid sa apere satul, s-a mutat  fum...deaspura satelor!

Daca te strang pantofii ii scoti... Depinde cat de frig este afara!
Nu iti mai plange de mila... fiecare zi trece cu sau fara smiorcaielile tale!

Eternitatea

Eternitatea... e cate una pentru fiecare - atat cat, in scurta sa viata, omul si-o cladeste. Vei fi uitat in clipa in care tarana te va fi acoperit, sau cat pamantul te va cuprinde in imbratisarea sa. De tine depinde, de faptele tale din scurta ta viata... Atat va tine... eternitatea ta!