dependența

între ape 

cioburile te leagă de pietre

numa cuget

 ori

poate, doar victime ale propriilor neînțelegeri (ai putea spune că e despre neputință, dar eu zic că e despre…)

natura

orice s-ar întâmpla (dincolo de pieire) se adaptează. de ce!? -ca să învingă pieirea! 

o singură problemă rămâne fără rezolvare:- pieirea!

moș pe călcâie

Haita…

și pădurea se întunecă

Ochii sticloși predau sângele 

rădăcinilor

Ar fi cerul…

(azi, clipa lui de pudoare)

Și-ar mai fi rămas ruga

glodului să ne lege

dorul

tristețea, atât de greu de vindecat.

prostia, incurabilă…

în muguri de noapte

îți doreai să te țin în brațe, întreagă, dar îți trădam așteptările prefăcându-mă-n aroma fumului așternut mai întâi pe mahonul discret, apoi pe coapsele tale rebele

aș fi încolțit în imaginea aceea dacă noaptea nu ne-ar fi pătruns, vremelnic, prin tâmple

apoi, dorințele toate, ți-au copiat liniile toate, au zăbovit cât să ne fure- ție visul, mie delirul- 

și s-au contopit în respirațiile ce veneau de-afară, ori poate că eram chiar noi, respirația lumii toată, transformați într-o linie curbă ce-și valsa clipa discret, aproape șoptit

Astăzi eu pot

 Despre să mori

Cuvinte simple

Pe care nu ai cui să le spui

Și te dezgolești căutând să te arăți

Ca și cum…

Ce greu e să suporți timpul și mirosul…

Parte din ce nu te-ai fi așteptat.