căpăstrul

ca pe o extensie a gândurilor

undeva, te-a priponit în suferința propriei suferințe

nici nu știi de ce  

și, nici măcar nu înțelegi de ce crezi că priponul ăla, adânc, adânc înfipt, îl poate scoate din pâmânt, ceva sau, altcineva

simți cum,din când în când, doar te îndepărtezi de punctul tău de sprijin, cât ține lațul, lăsând iluzia să se strecoare prin zdrențele din trup, în suflet

știi că este doar iluzia unei fericiri, care îți ține de foame cât o pungă de mălai ambalat, dar ție nu-ți mai este foame demult și te mulțumești cu atât. nu din resemnare. nu. o faci pentru că îți iubești suferința. ea poartă în adn-ul său, toate trăirile alea, adevărate, trăite până la sublimul neobservat al unei existențe dăruite ție, de un destin generos. nu-i nici măcar o dependență.nu. e acel gest de onoare pe care îl faci în fața funiei care, de multe ori, te-a lăsat să trăiești. știi că de acest legământ te vei dezlega doar cànd amintirile vor deveni, mai întâi vise, apoi doar o lacrimă și la final, un punct, alt punct de sprijin, în eternitate uitărilor

ca pe o extensie a gândurilor
undeva, 
te-a priponit în suferința propriei suferințe.
nici măcar nu înțelegi 
de ce crezi că priponul ăla, 
adânc, adânc înfipt, 
îl poate scoate din pâmânt, 
ceva sau 
altcineva.

simți cum, 
din când în când, 
doar te îndepărtezi de punctul tău de sprijin, 
cât ține lațul, 
lăsând iluzia să se strecoare 
prin zdrențele din trup, 
în suflet.

știi că este doar iluzia unei fericiri, 
care îți ține de foame 
cât o pungă de mălai ambalat, 
dar ție nu-ți mai este foame demult 
și te mulțumești cu atât. 
nu din resemnare. 
nu. 
o faci pentru că îți iubești suferința. 
ea poartă în fibrele sale 
toate trăirile alea, 
adevărate, 
trăite până la sublimul neobservat 
al unei existențe dăruite ție 
de un destin 
pe atunci
generos. 
nu-i nici măcar o dependență. 
nu. 
e acel gest de onoare 
pe care îl faci în fața funiei care, 
de multe ori, 
te-a lăsat să guști aroma dulce
a vieții.
știi că de acest legământ 
te vei dezlega doar cànd 
amintirile vor deveni, 
mai întâi vise, 
apoi doar o lacrimă 
și la final, 
un punct, 
alt punct de sprijin, 
în eternitate uitărilor.