dacă stau așa, privind pierdut, cu aspect de lămâi d’ăla de giveci, ca să par cu intelecul în formă și dacă mă și gândesc, îmi rezultă că între relativ și absolut nu-i decât absolutul neînțelegerii și relativul priceperilor; ăștia care au tot zis, dar nu ne-au dat și coordonatele să putem găsi locul ăla din care am pus în cârcă regretele, au vrut să fie și ei brutari de-o săptămână - da’ fără să știe cum dospește aluatul. și-au pus pe masă felii din universuri paralele apoi, între ele, în loc de rahat, un timp relativ. la ei săptămâna a început cu ultima zi, cică să o luăm înapoi. de acolo a plecat toată neînțelegerea- drumul înapoi nu se face pe jos, cu harta în mâini. drumul înapoi este locul în care te afli, gândind la ce a fost, privind înainte. că d’aia e timpul relativ, că-i al tău și faci ce vrei cu el în fiecare clipă și d’aia universurile-s paralele, că poți să mergi pe stradă și să vezi liliacul înflorit, sau nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu