întâmplare

întâmplător
avem carne pe noi întâmplător
avem cuvintele atât
cât să suferim în tăcere
întâmplător
ne agăţăm cu mâinile de cer
înainte de uitare

spune-i omului fără carne despre durere
zâmbetul lui ţi se va părea hilar

întâmplător
ne legăm de stele visându-le
între pereţii goi întâmplător
ne desluşim umbrele
valsând cu singurătatea
precum adierea întâmplător
în jocurile dimineţii

şi-apoi te va lua de mână şi te va alerga
tu vei crede că drumul se rupe

atât de multă întâmplare
până spre celulele ce ne agaţă viaţa
fără vorbe
fără destine întâmplătoare căutând
liniştea pierduta  luminile uitate
întâmplătoare sau nu
în mormanele de oase şi cărnuri

te vor linişti vorbele sale:
- aleargă cât poţi să o faci!