moarte de caine

iadul coboara pe pamant atunci cand vrea el
cat sa inchida o clipa in vesnicie
apoi se ridica in cer si de acolo
este aruncat in strafundurile universului
cale lunga...
ai crede ca e poezie
dar nu e
e o povestioara
avea vara aceea ziua ei si scalda si ras si bucurie
pana cand
pana cand omului care cauta iadul i-a venit gandul
cum sa-si omoare cainele
si nu l-a omorat cu un pumn in cap
ori poate ca un las
ortavindu-l...
la scalda
in apele care pe noi ne inviorau
omul despuiat de Dumnezeu
ars de iad
isi ineca cainele
si nu deodata pe o miscare
nu!!
cat sa imi amintesc peste decenii
si cat diavolul sa simta bucuria chinului
il ineca iar si iar si iar...
cat sa nu moara
dar sa o faca totusi...
am lasat vremii locul acela si omul pierdut si lantul
doar cainele impingea mort malul sa ne ingroape
***
cainle si-a iubit stapanul
s-a lasat mort cu greu
inecat iar si iar si iar
cat sa-i placa sufletului pierdut ars aci pe pamant
de focurile iadului
in suflet