dilema cărții care n-a fost scrisă vreodată

în bula sa, cu forma unui castron, el stă și scrie, și scrie… aruncă litere pe pereți și acestea se întorc cuvinte, le prinde și le așează în versuri, fraze, după cum îl prinde chestiunea logistică de moment.

- eu scriu doar pentru mine! repetă ca și când s-ar strădui să facă precum cel care tocmai s-a lăsat de fumat. se încurajează, izbăvitor, să-și respecte statutul de mare scriitor, singuratic, prins în bula lui cu formă de castron. 

bulibășeală în toată regula.

- cum așa!? se auzi o voce de prin fundul răsturnat al bulei. cum scrii doar pentru tine? manuscrisele alea, cum au ajuns la edituri? sponsorilor care au finanțat publicarea, cine le-a trimis cereri? banii ăia, plătiți pentru tiraj, din buzunarul propriu, de ce au fost plătiți? drepturi de autor ai încasat?

- nu.

-nu!? cum așa?

- nu s-au vândut decât vreo 3 sau 4 exemplare. pentru atât, nu ți se transferă drepturi de autor. mai mult ar fi comisionul bancar pentru transferul banilor.

- dar, dacă s-ar vinde vreo 10.000 de exemplare, ai primi banii?

- ce glumă! am tipărit doar 1.000 de exemplare. m-ar fi costat prea mult un tiraj mai mare.

- ipotetic, ziceam.

- păi… da. sigur că la o asemenea vânzare aș fi primit bani.

- i-ai fi donat?

- de ce să-i donez?

- ca să poți spune că scrii doar pentru tine. altfel de ce ai publica? de ce ai folosi spațiul public pentru a posta textele?

- aaa, păi nu așa…

- dar cum? ce poezie este aia care nu este citită? ce roman este acela, dacă rămâne un manuscris? emoția scriitorului îi aparține, nu o poate oferi, nu poate cere să fie înțeleasă, doar speră. speră ca cititorii să rezoneze, să primească darul, să-l pomenească pe el, scriitorul.