mi-au dat drumul din cuibul prins sub o podișcă
- un trunchi de saclâm ce s-a oferit voluntar, care își dorea, mult, să asculte povestea peștilor. azi, doar adăpost pentru cuiburi, peste o vale seacă.
de-acolo ascultam pietrele, jeleau,
mie îmi creșteau aripi.
am prins ușor zborul și, prima călătorie a fost la vale, urmând linia vieții marcată de albia râului, uscată
voiam să ascult și eu povestea peștilor.
a doua călătorie n-a mai fost să fie.
nici nu știam că zborul ți-e dat cât ține linia vieții. pe malul nisipos, unde valurile se jucau prinselea pe dezbrăcate, mi s-au topit aripile.
nici nu șitam că după ce-ai zburat, cel mai greu este să înveți mersul pe jos, că pietrele nu mai jelesc, si-au devenit cămătari; le plătești dobândă pentru sărutul lor, de altădată, pe care l-ai păstrat pe tălpi, azi doar dureri, le simți până în piept și știi că mâine te vor săruta pe umeri, și nici măcar dator nu vei mai fi.
mi-au dat drumul din cuibul prins
sub o punte - un trunchi de saclâm
ce s-a oferit voluntar,
care își dorea, mult,
să asculte
povestea peștilor.
azi, doar adăpost pentru umbre,
peste o vale seacă.
de-acolo ascultam pietrele, jeleau.
mie îmi creșteau aripi.
am prins ușor zborul și,
prima călătorie a fost la vale,
urmând linia vieții
marcată de albia râului,
uscată.
voiam să ascult și eu povestea peștilor.
a doua călătorie n-a mai fost să fie.
nici nu știam
că zborul ți-e dat
cât ține linia vieții;
pe malul nisipos,
unde valurile se jucau prinselea
pe dezbrăcate,
mi s-au topit aripile.
nici nu știam
că după ce-ai zburat,
cel mai greu este să înveți mersul pe jos,
că pietrele nu mai jelesc,
si-au devenit cămătari;
le plătești dobândă pentru sărutul lor
de altădată,
pe care l-ai păstrat pe tălpi.
azi doar dureri,
le simți până în piept
și știi că mâine
te vor săruta pe umeri
și nici măcar dator
nu le vei mai fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu