nu-ți prind săgețile de lut 
vreo clipă de murire, 
căci moartea nu-i adepta vreunor filozofii; 
nici printre cuvintele tăioase nu sunt victime. 
nu-i vreme de pierdut, 
în clipa de pe urmă ai să găsești pustiul întreg, 
împrejmuit de oglinzi 
ca să pară un loc fără sfârșit 
printre așchii de culori, 
căci roșul s-a uscat demult, 
iar negru-i doar o pată. 
poți încerca să cânți cu jale, 
tot n-ai să ademenești pieirea; 
din timpul acesta, moartea,
de multă vreme a plecat, 
dăruind acestei lumi, 
întreagă, 
nemurirea.

zâmbești nătâng și crezi 
că vestea-i minunată, 
dar tu nu știi că această lume 
e locul izgonirii, 
e locu-n care sângele se bea în cupe 
și cu fiecare sete se soarbe, 
iar și iar, 
nefericirea.