joi, 16 noiembrie 2023

compunere deliberată

miros de cocs, miros de zgură, vapori de sulf, nori de mocirlă, străzi tumefiate, câini vagabonzi, stâlpi sfârtecați, ziduri surpate, cioburi în care a înțepenit zâmbetul morții pe chipuri uimite, corbi, întunericul care stă agățat precum o tornadă între cer și pământ, soarele acoperit de strigătul groazei care nu a mai avut piatră de care să se lovească, să prindă ecou 

au decupat la întâmplare câteva pagini dintr-un ziar și le-au lipit peste un carton, așa a ieșit un tablou

au fost vremuri în care jocul de-a oroarea se putea mima, era vremea fanteziilor, celor surzi li se auzeau gândurile, celor tăcuți li se citeau privirile și nici încălzirea globală nu era altceva decât o presupusă gaură în ozon

viitorul s-a prefăcut că rezistă trezindu-se puțin buimac după noaptea în care ceasurile s-au dat înainte, n-a mai avut vreme să viseze, iar despre coșmarul somnului agitat nu-și mai aduce aminte 

s-a trecut peste un prezent confuz prin utilizarea unui copy-paste, ca și când, vreo câteva decenii, nici n-au mai fost, se mai știe despre ele din plăcile inscripționate puse sub niște coli albe, prin muzee

online, virtual, alergic, insipid, artificial, tăcut, închis în sertare imaginare, hologramă, anxietate, marș, dileme, războaie, manipulare, obsesii, droguri, implant, virus, mască, evadare, constrângeri ale urbelor în care s-au construit piste pentru somnambuli, cabine de vot unde sunt incluse servicii de video chat din partea candidaților, includerea șahului în categoria sporturilor extreme și a masajului erotic în categoria sporturilor olimpice, complicitate

dincolo de viitor sunt periferiile materiale ale existenței umane fără nevoie de trup, alți apostoli vor cânta, în surdină, cuvintele din altă carte




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu