cum bate vântul ăsta, de parcă este prins într-un labirint în care a rătăcit drumul ce-l avea de făcut
se-avântă în sus, în jos, într-o parte și în alta, ca și când, acolo, pe câmpul cu pete de albastru tulbure, se duce bătălia fără arme
dinspre luncă toamna arată spre frunza târzie, spre rodul necules, se suie pe deal și arată spre glie și suflă vânt spre iarna ce va să vie
de prin muntele înalt, arțăgoasă, trezită din somnul care trei anotimpuri a durat, cu ochii să-i de gheață, în valuri de vânt tăios, peste toate, se-arată iarna care dezbracă pădurea de frunze, arde poamele târzii și brazda o preschimbă în piatră
ascultă! simfonia prinsă-n spirale
mângâiate de raze timide,
ce însoțesc această luptă
printre acorduri ancestrale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu