joi, 19 iunie 2025

retragere

unde se retrag apele când se retrag?
în pântecul izvorului să își facă cuib
cum îți faci tu când îți este teamă 
născând altă teamă de lipsire

unde își dorm somnul rândunicile?
sub aripa obosită visând răsăritul
cum mă cuprinzi tu când eu tremur
de la atâtea lumi prin care trecem
 
încotro duce cărarea de care mă despart?
acolo... unde nu voi mai ajunge
eu, cel care caut să prind alunecarea din privirea apusului
așa cum îţi laşi tu să curgă pielea peste mine
când te ridici să pleci lăsând în urmă
atingerea unui trup, 
atingerea unei mâini, 
atingerea unei palme, 
atingerea unui deget... 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu