ciclotimie

iarna nesfârșită în fiecare dimineață 
cu rânjet gri așteaptă la fereastră
peste umărul ei se vede 

un sâmbure de soare

fir timid alunecând pe-o rază

în camera ta s-a pitit

nici nu mai știe să fie cald

stă ghemuit într-un colț 

și te privește neîncrezător 

când îl iei în brațe

obrajii i se înroșesc

și cumva, cumva

reușește să-ți intre pe sub piele

privește!

țurțurii încep să se topească