picturală

într-o mansardă 

un pic mai aproape de stele
acolo stau să cadă muzele 
prinse într-o pânză părăsită sub praful greu
unde
o lumânare stinsă și-o lacrimă de ceară
sunt
semnul rămas la adăpost 
între motivul de a fi 
și dovada c-au fost 

paianjenul nu mai pândește
artistul nu-și mai țese lumea
în noaptea albă visele-s pierdute 
pe podea
în muțenia umbrelor căzute 

crăpată și uscată 
o roată
pe ea 
o bucată de lut
strop de ploaie și suflare
așteaptă