destinul frânghiei

calea condamnatului către lumea tăcerilor 
în mijlocul mulțimii gălăgioase, știrbă și nemâncată, 
ce-aruncă mâncarea soioasă pe eșafod 
acolo unde foamea de moarte 
este mai puternică decât o inaniție incipientă

jocul unei pisici 
pe covor îți alunecă goliciunea 
atunci când cobori din pat înfășurată în șalul de mătase 
lăsând loc imaginației să dospească în spuza dorințelor, 
iar eu zâmbesc 
observând cum tremură o rază lipită de pulpa ta

drumul labirintului 
s-a rătăcit călătorul care o poartă cu sine 
ca pe un tovarăș ascultător și tăcut 
de la care învață cum să se târâie

nodul 
așteaptă dezlegarea corabiei de mal, 
dornică să vadă în jurul ei doar mângâierea dintre cer și ape, 
orizont albastru, curat, 
sătulă să privească la pământul care 
a rămas cu dinții de piatră înțepeniți printre nori

ruptă-i 
lumea despărțită în două, trei, 
ori mai multe bucăți 
din care se deșiră sinele