în artă nu este loc de gânduri și unde nu-i loc de gânduri e loc de fericire
fără simțuri ce ar fi omul, el, cel care a primit darul muzelor
omul, ce-l îndeamnă să se dorească zeu, să lase în urma sa, lipsit de vlagă, sinele?
un trecut uitat e o noapte care răsare de sub talpa călătorului
din fluier un cântec înalță o altă poezie
lacrima de sub mască nu se vede, între cele două vieți se trage cortina
fiecare cer are o lună cu care valsează printre stele
cântecul iubirii zboară din coarde de liră
tot ce-ar fi de spus se poate spune chiar și în tăcere
muzica, cântecul și dansul, sunt stropi de constelații
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu