umbra

să fie n-a fost vreodată
să spună nu poate, oricâte s-ar rosti
nici culoare nu are și nici să se încline nu știe
doar atât reușește
să se nască din lumină, 
să doarmă în întuneric 
și să te urmeze în moarte

totuși, cred că poate să audă 
sau chiar mai mult de atât
cred că îmi știe gândurile și face schimb de impresii cu alte umbre
trag cu coada ochiului când stă lângă altă umbră 
și sunt convins că își șoptesc ceva
de aceea încerc să gândesc doar de bine
altfel... tac
așa am devenit
umbra mea știe asta

ce nu-mi place la ea 
este faptul că uneori stă prea departe
o văd întinsă pe pat 
sau aplecată peste pervaz 
uneori la baie pe când eu îmi aranjez barba 
ea se joacă sub stropii de apă în cabina de duș
aș vrea să fie mai aproape 
cumva, să stea lipită de pielea mea 
și să ne ținem în brațe mai des 
poate că așa s-ar mai încălzi

când mă pun la culcare 
îi place să se zbenguie în spatele pleoapelor mele 
acolo se scaldă-n lumină