o piatră-n fiecare

între ziduri tăcerile cotrobăie locul

umblând pe culoare paralele 

doar piatra vorbește

și răspunde cu aceeași îndârjire 

cu care se izbește de ea

cel care a rămas prins între ele

aruncată pe drum 

așteaptă să fie călcată-n picioare

fiecare talpă este o altă apăsare 

care o îngroapă în pământ

acolo devine ușoară

prinsă-n pereți 

își oferă pentru gustare sângele rece

doar așa va putea să umble prin lume

ridicând piatră peste  piatră în trupul 

celui care a sorbit-o

pe cale, piatra are gustul depărtării

în temniță, de mucegai și noroi

pe morminte, de lacrimă uscată 

în fântână

a rămas fără gust 

acolo mimează desăvârșirea

răbdarea și setea

sfărâmate

le curg pletele albe

celor din carne și oase