cuib nou

strat gros s-a strâns în hibernare sub țoala învechită 
de-atâta trândăvie să te scuturi 
căci iată a sosit timpul să te primenești
privește cerul și pământul 
apoi
primește la tine pasărea ce-a fost dusă să-și întărească oasele
pe umărul stâng să-și așeze zborul 
pe umărul drept să doarmă
așa cum ai fost învățat să îți faci semnul crucii

în tine lasă-i loc de cuib 
lângă izvoarele esențelor rubinii care
după fiecare puls 
vor străbate din ce în ce mai repede calea 
sorbind din toți afluenții aflarea și tumultuos 
se vor bucura de uimirea de-a fi
curgere lină ori 
cădere-n cascadă