crater

mi-am corectat mersul atunci când genunchii au încetat să mai sângereze 
când nu le-am mai auzit durerea 
acel trosnet sfidător care îmi lovea timpanele 
strecurându-se strident până în creștetul capului

există un moment după care durerea nu îți mai umblă prin trup 
pentru că nu vrea să își mai piardă timpul cu deplasări inutile 
ea îți pătrunde în receptori sub forma unui sunet hidos

când nu mai poți să mergi 
dar vrei să continui 
te târăști 
oricui îi este oferită o frânghie 
dacă o folosește sau nu 
ori cum o folosește 
este fix treaba fiecăruia

eu am prins de frânghia mea să pot continua drumul spre sus 
și-am lăsat un semn pe cărare 
pentru cine ar fi trecut pe acolo să știe despre mine

pe om îl poți recunoaște după oftat 
doar să ai răbdare să-l asculți

am ars devreme 
îmi tot spuneam până când adormeam cu fruntea lipită de un obsidian 
ca să primesc visele fierbinți uitate în adânc 
dar șoaptele sale spuneau despre vremuri în care era un vânător de temut 
nu o piatră uitată pe cale

așa este omul fără vlagă 
ca un vulcan stins 
din care mai răzbate uneori câte o pufăială 
nici nu fierbe 
nici scrum nu-i 
ici colo bucăți rămase din el