Corbalb

 dacă crești alături de corbi 

te vei lăsa cu greu mângâiat. 
că-n ploaie, 
nu-i vreme să te țină în brațe 
nici tatăl necunoscut, 
nici cel de împrumut; 
ai timp cât să îți primești locul 
pe un vârf de plop 
unde să-ți faci cuib din cărți fără coperți. 
cumva, 
știi că moartea-i în praful ce dospește în pereții de humă, 
cu iz de mucegai și că, 
în mormanele de zgură, 
nu-s legende,
- doar fecioare, 
fete bătrâne, 
amorțite-n palate de smoală și gudron. 
ți-aduci aminte, 
în hoinăreala zilnică
- dependență moștenită, 
pe furiș, 
de la strămoșii legați în fibrele-ți destine;
ți-aduci aminte de ce va să fie 
ca și când tu ești prorocirea.

sus, 
alături de corbi, 
timpul se scurge în rotogoale 
și orice apus 
e doar prima și ultima rugă 
pentru o nouă zi, 
mereu prima.
că așa trăiesc zburătorii. 
pe sub plopi, castanii 
și sub castani, 
cei care se duc 
și cei care se întorc; 
timpul călătorilor se măsoară în pași 
- pe vânt nu poți păși. 
așa m-am scurs eu, 
o vreme… 
cred că am și scris pe undeva, 
într-un jurnal: 
“eu sunt Corbalb.”