pândeam să fiu măcar o noapte

argintul viu căzut din stele

dar tu-mi spuneai, vorbind în șoapte
că-s cea mai mândră dintre ele

eu te credeam și înfloream
precum cireșul din grădină
amar și dulce-ți dăruiam
iubirea păstrată în vitrină

eram pereche-n devenire
ne transformam din noapte, zi
pe cer doar soarele-n uimire
striga nebun:- a fi sau, a nu fi!

în dimineața aceea un lăstar
pe-al nostru prag a răsărit
păstrând în el al nopții dar
eu te-am iubit, tu m-ai iubit