revedere

pașii mă duc uneori pe cărări pe care 

abia dacă le mai știu

nu ocolesc pădurea 

nu mă feresc de măguri 

doar caut câte o punte 

dacă apa-i învolburată

altfel 

drag îmi este să-mi las gleznele printre pietre 

alintate de râu

pașii ori poate doar gândurile 

mă duc

într-o casă mică din pământ și paie 

la intrare n-a fost nevoie să bat 

ușa este mereu larg deschisă 

dar timpul de-acolo n-a plecat 

ca să-i mai treacă de urât 

cu migală a însemnat 

pe tencuială 

urmele a aceea ce a fost

acolo-i cuiul acela 

un pic adus de spate 

de la greutatea lămpii pe care a purtat-o

dincolo un altul 

pe care se agăța ștergarul 

din care se scuturau florile de câmp albastre 

peste umerii trudiți

peretele dinspre răsărit poartă o rană adâncă 

semnul icoanei

grinzi de salcâm și-arată 

limbile ațoase în spatele buzelor crăpate 

și trosnesc din când în când 

ca și cum ar chema păsările 

care-au plecat să ierneze

iar pe jos e un scăunel așezat pe-o parte 

de parcă ar fi ațipit

într-o casă mică din pământ și paie 

am mângâiat pereții 

pe o cale fără vreo ocolire 

am lipit obrazul de ei 

și-am pornit a visare 

am simțit focul din vatră 

și-am ascultat cum sfârâia fusul în piruete 

torcând lâna care ne încălzea 

cu iubirea bunicii 

când în ilice o purtam

...

la plecare am luat oglinda ciobită și zgâriată pe care 

doar rămâne să o conving 

să deșarte poveștile toate