numeşte-mă

folosim aceleași cuvinte,
doar că azi vin mai de departe;
undeva le-a rămas sensul.

frunzele cădeau în alt fel,
se jucau cu noi;
acum par să plângă,
iar vântul nu le mai prinde-n dans — le risipește.

hainele înghețate pe sârmă
păstrează același miros care străpunge,
dar casa-i goală,
prea mare pentru inimile noastre micșorate.

fiorul trece pe lângă noi;
era o vreme când ne pătrundea,
așa cum se prelinge lumina prin miezul de nori.

culegătorul de vise ne ia rodul pe rând:
ramurile de jos le dezbracă de frunze,
pe trunchi așează mușchi umed și rece.

și nici nume nu mai avem.

numește-mă
privind adâncul fântânii,
cu setea care te încearcă
în mijlocul miriștii,
cu umbra plopului care-ți murmură povestea
cât timp visezi cu ochii deschiși
lumea deschisă într-o carte.