iluzii

împărțeam locul cu o vânzătoare de covrigi
și un librar
doar pe taraba mea mai bătea soarele, 

ceilalți moțăiau 

chiar și când se auzea: un covrig, te rog

mi-era atât de sete!

aș fi băut apa din paharul ce-l țineam pe taraba mea, 

unde bătea soarele

mi-era atât de foame!
cărțile librarului aveau miros de covrigi

ochii mergeau înaintea trecătorilor

fluturi cu pleoape rimelate

mă gândeam că oricui i s-ar putea întâmpla să și-i rătăcească

să fie nevoit să vadă lumea prin ochii altuia

până i-ar regăsi pe ai lui

cum ar fi?

i-am lăsat și pe ai mei să zboare

tot sperând să-i pierd o vreme,

să mi-i încurce vreun țânc,

vreo mamă, 

vreun îndrăgostit...

ce vinzi? mă întreabă
chiar așa, tu ce vinzi? întreabă și vânzătoarea
chiar așa, eu ce vând?
ridic paharul, beau pe nerăsuflate

îl umplu iar 

și iar îl beau
mă uit către ei și zic: nimic

spre seară doar eu

privind lumea prin ochii mei