Blajul este stropit de-o ploaie măruntă. În Piaţa 1848 spectacol de flori şi de umbrele. Îmi imaginez că, privind de undeva, de sus, florile şi umbrelele-s toate totuna. Mulţimea s-a adunat să asiste la ceremonia de înmormântare a Cardinalului Lucian Mureşan. Locul musteşte... şi de jandarmi. Ţinutele albastre, de jur-împrejur, par petale care întregesc tabloul.
Merg până la magazinul din apropiere să iau ceva de-o gustare. În magazin intră şi un jandarm care se adresează vânzătoarei de la raionul cu mezeluri:
- Să ne faceţi nişte sandviciuri, vă rog! Plătesc la final totul, spune grăbit şi pleacă spre ieşire.
- Cu ce să fie? întreabă vânzătoarea.
- Cu ce doriţi...
- Păi întreb pentru că trebuie să vă călăresc... să vă cântăresc salamul.
- Cum credeţi, puneţi ce o fi...
- Şi brânză?
- Şi.
Jandarmul iese. Afară plouă. Vânzătoarea priveşte cuminte spre uşă. În ochii ei, o herghelie aleargă printre albăstrele.
În parcul din fața Catedralei Greco-Catolice Sf. Treime mulțimea privește ecranul pe care se transmit imagini din interior. Președintele vorbește, cei din biserică aplaudă intens. "O fi bine?" pare să se întrebe Președintele. De afară aplauzele se aud atât de tare încât cineva care ar fi trecut întâmplător pe acolo ar fi crezut că e vreun spectacol. Aplauzele încetează. Președintele își reia discursul care ar fi putut părea solemn dacă n-ar fi fost izbit de încă un rând de aplauze. Nu pare nimeni deranjat de această situație. Totuși, în catedrală este trupul neînsuflețit al unui cardinal.
Ploaia s-a oprit. Poate doar ea o fi fost consternată văzând atât de multă emancipare.
