mustind

așa cum vița-de-vie pornită-i 

să-mbrățișeze sudul
de-i pusă cumsecade pe sârmă
altfel cocârjită
la fel omul 

deschide brațele către lumină
și-ngână rugăciuni 

la vremea apusului 
sperând 

un nou răsărit

ne vom întoarce pe drumul de țărână

șchiopătând la pas

zburând prin gând

și-om mai gusta  

din umbra de sub frunza vie

sorbind 

aromele purtate-n vânt

departe-mi ești copilărie

acum

când eu zâmbesc visând

gustul tău 

de strugure în pârg