ce întâmplare să te afli aici, tu,
iar copil,
același ca și atunci!
să mai simți cum suflă vântul pe deal
în arșița verii, la umbră,
dezgolit de tine,
lăsând doar sinele să se pătrundă cu întregul;
asemenea toate atunci
ca și acum.
ori când ești atunci?
ori când ești acum?
să fi fost acum încă de pe atunci
sau acum este atunci?
ce rost au atâtea întrebări
câtă vreme tu ştii că,
de va sufla vântul pe deal
și încă îl vei mai afla,
un început nu este,
nici un sfârșit,
iar fără-de-sfârșitul te va cuprinde
împreunându-se cu a ta trezire
acum
ca şi atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu