surori

poate că în toată înțelegerea 
s-a strecurat un rost interpretabil al zborului, 
unde fericirea dă aripi, 
iar nefericirea le rupe

alții spun că fericirea te poate duce în sus, 
prețioasă imagine a unui eu plutitor, 
dezlegat de funii, 
dar nu o fi decât o iluzie 

cumva, 
în fericire, 
devenirea este una a contopirii, 
a înrădăcinării, 
a felului de a spune de aici nu mai plec

paradoxal, 
nefericirii nu i se cere nici să ne ducă, 
dar nici să ne steie. 
îi întoarcem spatele iar ea, 
plină de chef și joacă, 
ne ia în brațe, 
ținându-ne de ochi ne întreabă 
ghici cine e

între fericire și nefericire 
se află linia subțire căreia îi spunem trai 
lăsăm cartea destinului deschisă 
cu un semn ales la întâmplare 
pe-o pagină necitită 
și pășim

mersului nu-i trebuie cărare, 
doar următorul pas, 
d’aia se prind, 
uneori, 
de noi, scaieții 

oricum, 
o pală de vânt, 
ori poate cineva, 
ceva, 
mută semnul în cartea destinului

astăzi, 
din carte, 
am citit că 
fericirea este tovarășul de drum 
care poate căra povara nefericitului