moartea

cât de singură ar fi 

fără noi
fără vii

trist copil

pe trotuar

jinduind

jucării

din galantar

ochi de gheață

fără vină

chip uitat

oglindindu-se-n

vitrină

Întâlnirea poeziei cu lumea - perspective

de-ar fi să alegi între a ține poeziile pe care le-ai scris în cămară, ciorne pe hârtii îngălbenite despre care vei ajunge să crezi că sunt doar niște foi de ceapă, sau să le pui între coperți și, mai apoi, să le depozitezi pe balcon printre borcanele cu murături, pentru ce anume ai opta?

auzind întrebarea, privesc cele două cărți în care-mi sunt publicate poeziile și le scot pe rând dintre celelalte cărți care stau cuminţi pe raft; le mângâi cu drag, le răsfoiesc, mă pierd printre pagini amintindu-mi unele trăiri pe care le-am simțit atunci când am scris. zâmbesc și le așez la loc. îmi par frumoase și demne. mândre. că, na, ale mele sunt! 

îmi imaginez că acelea pe care le-am dăruit stau și ele, asemenea, printre alte cărți, pe undeva. ori poate că nu. poate au fost aruncate întâmplător pe te miri unde. 

oricum, să aștept, ca și când n-aș fi pregătit să mă arăt lumii, îmi pare că ar fi o travestire. 

gândind așa, mă duc să văd cărțile depozitate (nu pe balcon printre murături, nici la subsol otrăvind șobolanii) și nu simt regretul, nu simt că ar fi o risipă; vor găsi și ele loc pe niște rafturi. unele nu.

așa că mă decid: aș opta pentru carte! 

poezia, de oriunde ar izvorî, cred că se simte împlinită atunci când este rânduită și ea, ca o mireasă, și își află locul și rostul. 

poezia nu are nevoie de botox, nu o poți cârpi! îi poți aranja, pe ici, pe colo, câte o șuviță, dar atât. nu îi scormonești prin măruntaie. 

da, îmi spun, soarele răsare în fiecare zi și fiecare răsărit este mai uimitor decât tot ce a fost înaintea lui. te uită! fiecare răsărit este o nouă poezie. aceasta-i recurența. 

cartea...

copilul ți-l iubești așa cum este, în modul lui special de a fi. nu-i tai o ureche, nu-i schimbi culoarea ochilor, nu-i adaugi o șuviță cârlionțată, dar mai ales nu îl abandonezi.

 

altfel spus, e vorba despre renaştere: fiecare cititor e un nou răsărit ce aduce interpretări neașteptate, culoare și ecou. 

a publica înseamnă a boteza versul în lumina zilei, asemeni copilului căruia nu-i tai urechea, ci îl însoțești să crească după chipul lui. 

când împachetezi versurile într-o carte oferi nu doar cuvinte, ci şi emoţii, asumându-ţi vulnerabilitatea - creând o legătură autentică între tine şi celălalt.

 

pulsând copilăria

la capăt de uliţă

fântâna uitată de sat 

îşi alintă izvoarele

pe cer

broboadă de stele

vorbim șoptit

pe hoție fiind puşi

să ne umplem traistele 

cu struguri 

ţâţa caprei 

bobi zemoşi şi dulci 

 

la întoarcere 

ne sfârâie sângele

noaptea trosnește

sub tălpile goale

alergând

scuturăm buzunarele

și ne pierdem în beznă 

frica 

tremurându-ne prin vene

se strecoară în noi 

fiecare tentacul un fior 

pulsând abisal

mersul spre înlăuntru 

este bun

doar până acolo

unde lumina nu mai pătrunde

mai departe 

chipul își pierde

asemănarea

știu, știu

nici oglinzi nu sunt

 
spre adânc

pulsând unduirea

pe urma șoaptelor

frica

meduză îmbuibată 

se leapădă de tine 

în doze mici
promițând 

că veți rămâne prieteni
și că va reveni

cândva

să o iei și pe ea

știu, știu

solzii tăi sunt cicatrici

 

 

pândind ultima clipa

mă las părăsit de timpul ce va să fie 
prefacându-mă nepăsător
de parcă n-aș vedea că și el are umbră 

uneori îi pășește înainte 
când prea devreme-i răsăritul
alteori îl urmează 
când ochii unora rămân închiși
obloane peste lume 

iar eu doar pândesc 

să prind și ultima fărâmă din apus

 

mă las părăsit de timpul ce va să fie

cu grijă

să nu-l sperii 

 

 

fior

câmpul proaspăt cosit 

pânza paşilor 

peste care te prelingi acuarelă

florile căzute se prind

miere pe gleznele tale 

vârtej auriu te îmbracă-n
praf de mângâiere a petalelor 

pleoape ce stau să adoarmă 

 

strigăt în noapte
răsuflarea fulgerului 

o viață pulsând

cu sete de rouă 

liniștire

gând pietros tu fă-te rouă
râu ce-alunecă la vale
minte despicată-n două
fluture din carne moale

din amar culege dulce

și nectar din mătrăgună

fă o clipă să străluce

precum stânca-n clar de lună 

prinde-n cană steaua rece

soarbe-i arsa nemurire

te dezleagă și petrece

blândă viața-n... liniștire

între lumi

vorbelor voastre 

printre stropii de ploaie
rotindu-se ca un stol de grauri
ce-ar gusta fructul 
când eu mă lepăd de miez
să le potolesc pofta nu pot

vorbele voastre 

printre stropii de ploaie 
mi se prind aripi și mă înalță
devin șoapte 

și nu le mai deslușesc
când din mine plouă spre sus

tăinuire

am găsit un fir din geana ta

trist și tăcut părea

şi se ascundea

printre cutele din aşternut 

aşa părea

că se-ascundea 

 

l-am luat 
ca pe un fulg de păpădie
și l-am băgat la piept 

pe sub cămașă

chiar la piept
punându-mi o dorință

despre care doar el să știe

că-i una... pătimaşă

atât de pătimaşă 

prospeţime

părul tău 

curat ca şi tine 

aduce în mine un răsărit

fiecare șuviță-i o aripă scurtă 

tăiată-n lumină

care se joacă 

pe linia perfectă a gâtului tău 

iar câte un fir rebel

ne salută de rămas-bun 

 

nici nu mai așteptăm cuvintele 

să ne tremure pe buze

în tăcere

ne spunem o poveste nouă 

proaspătă 

ca o zi de primăvară

arșiță

în flăcări o roată

pe cerul ce astăzi e vatră

aruncă pe toate cu ură

pufnind 

uscate flăcări pe gură

pomul se uscă

frunza îi moare

iar râul pietrind 

înghite izvoare

sub plaga dogoare

pământul plesneşte

de-a lungul pe drum

ascunși în ţărână 

şuieră moale 

şerpii de scrum 

120 via 180 sau cum reuşeşte cucul să cânte cu-cu!

atât de perfectă este coaja de nucă! 

doar un potlogar o va înveli în staniol 

orbii aplaudă, surzii fredonează... 

şi unii, şi ceilalţi, simt în aer mirosul prafului de puşcă

 

mişelie este atunci când 

relația dintre poet și poezia sa nu se rezumă doar la cei doi 

ea, poezia autentică, nu suportă menage a trois

 

ăştia care dizolvă poeziile autorilor consacraţi, 

oferindu-le ca pe ceva original, 

nu sunt altceva decât agenţi comerciali care lucrează pentru industria gonflabilului

 

cea mai afectată industrie (de către IA) este aceea unde contrafacerea este ingredientul de bază în procesul de producţie, iar prima şi cea mai utilizată secţiune în care se foloseşte IA este aceea a opiniilor, sugestiilor şi/sau reclamaţiilor

 

putem concluziona că linguşitorul are limba aspră şi poartă în sine viclenia,

şi-a învăţat de la cuc despre fratricid, 

dar să nu uităm că toţi avem loc sub cerul cu-n soare...

culori

culoarea paiului 

dragostea înfăptuită pe miriște

culoarea cerului 
cuvântul șoptit odihnind iubirea

și-atâtea alte culori 

visate-s azi în alb și negru

deja vu din strachina de pământ gustat cu lingura de lemn

ce întâmplare să te afli aici, tu, 

iar copil, 

același ca și atunci!

să mai simți cum suflă vântul pe deal 

în arșița verii, la umbră,

dezgolit de tine, 

lăsând doar sinele să se pătrundă cu întregul; 

asemenea toate atunci 

ca și acum. 

 

ori când ești atunci? 

ori când ești acum?

să fi fost acum încă de pe atunci 

sau acum este atunci?

 

ce rost au atâtea întrebări 

câtă vreme tu ştii că, 

de va sufla vântul pe deal 

și încă îl vei mai afla, 

un început nu este, 

nici un sfârșit, 

iar fără-de-sfârșitul te va cuprinde

împreunându-se cu a ta trezire

acum 

ca şi atunci.

mustind

așa cum vița-de-vie pornită-i 

să-mbrățișeze sudul
de-i pusă cumsecade pe sârmă
altfel cocârjită
la fel omul 

deschide brațele către lumină
și-ngână rugăciuni 

la vremea apusului 
sperând 

un nou răsărit

ne vom întoarce pe drumul de țărână

șchiopătând la pas

zburând prin gând

și-om mai gusta  

din umbra de sub frunza vie

sorbind 

aromele purtate-n vânt

departe-mi ești copilărie

acum

când eu zâmbesc visând

gustul tău 

de strugure în pârg