vreascuri

ard în tine mocnit 
stropite cu ape sărate nu prind vâlvătaie 
te bucuri că îți rămâne și ție oxigen 
dar în fumul negru și des te sufoci 

așchii se rup din tine și întrețin focul 
simți mirosul de suferință tăcută
trosnetele sunt înghițite 
de cenușa care îți rămâne în urmă

te vor spăla ploile 
atunci când vei renunța să te mai ții în brațe 
prin ruptele ape te vei strecura 
în pântecul în care vei învăța să mori

te-acoperi cu placenta care 
ți-a fost și prima și ultima mângâiere 
să-ți fie pansament arselor răni 
din ultima bucată de lemn nu ceri o cruce 

te rogi să fie pusă pe foc