baba oarba

te-ai ghemuit să poți prinde mângâierea toată 

tăcerea își face loc între două expirații 
invadând partea din tine care doar mai șoptea 
acum taci și știi 
strigătele există oricum
cele care nu se mai aud 
sunt doar un cumul de gânduri nerostite 

uneori stai pe o turlă
îți pare că acolo ești deasupra
să te privească de sus n-au cum 
îți lași picioarele s-atârne peste margine 
și mijești
pui talpa peste toți cei care mișună 
precum Gulliver 
doar că nu poți prinde în fantezie 
și corbul care croncăne ironic 

între tine și orizont tăcerea ta 
și pofta lui să-ți ciugulească ochii

haina pe care o porți este țesută dintr-un singur fir 
și ghemul se deșiră și este tot mai mic 
sub ea te afli gol departe de văzul lumii 
doar uneori câte o căpușă se strecoară 
de sângele-ți pietros se leapădă repede 
pe locul mușcat crește o floare singuratică 
în fiecare loc alta 

te întrebi dacă din firul rămas 
poți să faci un mic ocol 
unii îi spun amânare tu îi spui aventură