într-o viață de om tăcere multă se-adună

devine tot mai greu să poți vorbi cu o floare
sau cu un pom
chiar și cu rândunica 
nici nu mai răspunde la salut
bănuiesc că-i a mai mică 
o știu de astă toamnă 
când arăta la fel ca mă-sa 
dar era cam posacă

prima dată nu mi-au mai vorbit jucăriile 
s-au supărat cam într-o doară
că de ce stau tot mai mult pe maidan
apoi bicicleta aia verde 
- hai, tu, Țoapă, să dăm o tură! îi spuneam 
și până la dig la scaldă 
ori până la cămin la dans 
ba chiar și până la vie pe deal...
toamna o curățam cu grijă și-o urcam în pod
- ne vedem la vară
dar apoi nu știu cum s-a făcut că am prins drag să merg mai mult pe jos
poate și din cauză că Stela nu avea bicicletă 
și nici la scăldat nu mă mai duceam
poate și din cauză că apa rămăsese mică
nu mai știu exact 
dar cred că mi-a căutat pricină bicicleta 
și-a rămas supărată în pod
...

într-o parte de lume am prins rădăcini 
și-am umblat pe dealurile de pe lângă casă
mult am mai stat la povești cu florile 
care se înveseleau de îndată ce mă întindeam printre ele
gălăgioase erau
și pomul din curte
un măr pe care-l știu de când era mic
de pe vremea când a făcut și el într-un an două flori
multe ne mai spuneam
mai ales seara
de rândunică vă spun doar atât
în fiecare dimineață puneam la cale ziua
nu-i tăcea pliscușorul nici o clipă

acum
toate tac
ori 
poate nu le mai aud 
vom fi ostenit
și ele și eu

doar în grădină ieri o coțofană
eu fluieram ea fluiera