cei care-au ațipit pe lespezi visează-n
doi ori poate chiar mai mulți dar
împreună să mai fie măcar
o clipă s-ar dărui și nu
doar atât ar putea primi cel care
plânge și-n somn când pâlpâie
lumina îmbracă chipurile și le
desparte o lume de alta dar
nu uita că de sub piatra rece
au plecat printre stele își poartă
zborul sufletelor nu-i bătaie de
aripi cresc pe îngeri până nu-i
uitarea este ultima moarte de care
se teme și îngerul alb și îngerul negru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu