cumplit e despre mit

în vreascuri tusea nu-i ca un hohot de râs, 
nici ca o jale nu-i în vreascuri 

îți lași liniștea să adune 
și tusea o lași pădurii, 
ca să nu spună feriga 
că d’aia 
nu au mai răsărit lacrimi (oare) 
peste spânzul rău, 
da’ bun, 
bun da’ rău că, 
pe vrăjitoarele alea, 
nu le-au muls de muguri 
nici zgârieturi pe pergamente 
și nici scrijeliri pe ceramici 
cu adăugiri de fantezii 
cu albastre scoase 
din pigmenți puși de fațadă 
ca să pară fixații 

după ce s-a pus albastrul de metil pe gâtlej, 
s-a lăsat 
mai moale 
cu voronețul

a tușit