ce-am dăruit? cui?

conturul, această carne vie, 

de ar fi mereu din mătase 

blândă și moale,
ca-n copilărie

dar, uite, 
ai prins și chip, ești întreg
până când,
pășești cu piciorul drept 
pe înțelesul propriilor taine, 
iar, 
cu cel stâng, 
așa,
pe neînțelesul durerilor, 
de unde au început să muște,
moliile,
ce a mai rămas
din perdea

atunci, numai atunci 
prin ferestrele deschise 
și goale
arunci 
spre o zare mică 
zestrea
primită