de la drum, către stânga, pleacă o cărare
un ciocârlan tot spune că de sus pare un vas capilar
dar, cine să-l înțeleagă
cărarea trece printr-un desiș de acăți, ici colo câte un măceș, ori câte un murar
un arici șoptește cu glas spinos că-s junghiuri
dar, cine să-l înțeleagă
cărarea se termină într-un câmp cu o floare și mii de stropi de rouă
floarea tot spune că-s oglinzi
dar, cine să o înțeleagă
acolo dacă ajungi nu-i drum de întoarcere, tot ce poți să faci e să scrii poezii, să le citești cu glas tare, să te înclini în fața stropilor de rouă care te aplaudă cu chipul tău, alături de-o floare, să te rogi ca nu cumva raiul acela să-ți fie perturbat de vreun alt rătăcit
în fiecare noapte o stea cântă cu jale
dar, cine să o înțeleagă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu