acoperământ

 Acoperământ

 

nu orice suflet se vede pe chip

mi-e frig 

în această noapte înceată 

ce mă respinge 

la sânul ei nu-mi potolește

pofta de somn

lăsându-mă la vedere 

oh, tu, înger obosit

mărește-mi doza de iubire 

adaugă și niscaiva  iertare 

în sufletu-mi plăpând 

ce-a devenit o ladă 

cuprinsă-n mucegai

fără de zestre

 

iar tu, oglindă, primește

unghiile în tine să le-nfig

schimonosește-mi chipul

ce-i numai o minciună  

un voal cârpit s-acopere 

adâncul

***

 

Acoperământ

 

Mi-e frig 

și noaptea pare fără de sfârșit.

O, înger obosit, 

cu aripi zdrențuite, 

dă-mi din miezul tău de lumină – 

o rază de iubire sinceră și o picătură de iertare, 

inima-mi plăpândă să nu mai fie o ladă fără zestre 

cuprinsă de mucegaiul uitării.

 

Oglindă, martoră tăcută, 

schimonosește-mi chipul mincinos, 

dezleagă-l de măști

și-arată-mi adevărul,

nu o imagine înghețată, 

ci un suflet arzând de dorință.

 

Acoperământ de gând și mister, 

nu doar scut împotriva frigului, 

să fie un strigăt de eliberare – 

o armă, o chemare, o speranță 

din straturile trecutului 

nască-se dorul unui alt început.