vineri, 20 iunie 2025

fragilitate

iepuri de sticlă
iepuri de porțelan
iepuri de lut
oamenii au fugit din case
se ascund prin iarba înaltă
luna dințoasă rânjește
iepurii stau nemișcați 
iepurii sunt tăcuți 
sunt reci 
precum sticla
precum porțelanul 
precum lutul
se tem doar de cioburi
pământul este negru 
iarba-i înaltă
oamenii se tem 
de propriile umbre

iepuri de sticlă
iepuri de porțelan
iepuri de lut
oameni din carne


joi, 19 iunie 2025

retragere

unde se retrag apele când se retrag?
în pântecul izvorului să își facă cuib
cum îți faci tu când îți este teamă 
născând altă teamă de lipsire

unde își dorm somnul rândunicile?
sub aripa obosită visând răsăritul
cum mă cuprinzi tu când eu tremur
de la atâtea lumi prin care trecem
 
încotro duce cărarea de care mă despart?
acolo nu voi mai ajunge... 
eu caut să prind alunecarea din privirea apusului
cum îţi laşi tu să curgă pielea peste mine
când te ridici să pleci lăsând în urmă
atingerea unui trup, unei mâini, 
unei palme, unui deget 

 

miercuri, 18 iunie 2025

fluturii de altădată

azi am încercat să umblu desculţ
la fel ca  în copilărie
seara îmi scoteam mărăcinii din tălpi
 
unde-a fost mirişte acum e zgură
zdrobeşte şi muşcă din carne
nici timp de seară nu mai este 
 
azi am pus pe mine haine zdrenţuite
dorindu-mi să mai văd 
fluturii de altădată 
 
 

 

marți, 17 iunie 2025

dezlegare

fă-ți timp pentru tine
te-așează pe o podișcă 
ia pulsul salcâmului ce leagă malurile
privește cum apa curge 
las-o să-ți sărute tălpile
oferă-i în schimb o floare 

te du', te du' la vale 
ia-mi gândurile cu tine
lasă peștii să doarmă 

fă-ți timp pentru tine
ia culori din năframa 
ce-a rămas în urma ploii
amestecă-le-n noroi
te-încalță până la genunchi
te-îmbracă până la brâu
te dezbracă înlăuntru 
și fă-te iarbă

te du', te du' la vale
ia-mi gândurile cu tine
lasă peștii să doarmă

pietrificare

omul de apă 
ultima picătură
din colţul ochiului
în devenire o piatră
 
custuri prelungi
pe fruntea stâncoasă
șanțuri adânci
în ochi te scufunzi 

tulbure alinare 
buza-i căzută
într-o rână atârnă
ca stejarul trăsnit
 
omul de apă
valea-i e seacă
inima înceată
în el se împiatră
 


luni, 16 iunie 2025

ţesături

tragi de noapte ca de o perdea
de-ai putea să o speli 
de câteva ori pe zi 
să o lași să se usuce 
în puterea soarelui
poate așa s-ar mai decolora
ar intra la apă
diminețile ar veni mai devreme 
și n-ai mai improviza visul 
între două gânduri apăsătoare 

se deșiră-un fir
plin e cu mărgele 
mii şi mii de stele 
 

duminică, 15 iunie 2025

ritual

îmbrăcăm acel veșmânt 
sub care 
tăcerea-i alint
în noaptea dinaintea zilei 
cu prima suflare de vânt

ridicăm pânzele 
lăsând cuminții pe mal
noi 
pe corăbii

trecem prin gând
chipuri plecate demult
ce zâmbesc 
ne-așteaptă 
unde marea și cerul
se prind în sărut

doar o privire în urmă
ne tulbură visarea

privește fii 
lacrimile-și varsă în valuri
și murmură cântec de jale
privind a noastră plecare

păsări se-înalță
împăcând ultima cale
pe luna albă-frumoasă 
pâlpâie o lumânare


sâmbătă, 14 iunie 2025

ciclotimie

iarna nesfârșită în fiecare dimineață 
cu rânjet gri așteaptă la fereastră
peste umărul ei se vede 
un sâmbure de soare

fir timid alunecând pe-o rază
în camera ta s-a pitit
nici nu mai știe să fie cald
stă ghemuit într-un colț 
și te privește neîncrezător 
când îl iei în brațe
obrajii i se înroșesc
și cumva, cumva
reușește să-ți intre pe sub piele

privește!
țurțurii încep să se topească

vineri, 13 iunie 2025

meteor

două planete îmi țin loc de casă 
una moale 
ca lâna din care-mi lega bunica șosete 
acolo îmi scriu scrisorile
la lumina lumânării 
cealaltă ca un cufăr de zestre 
unde le primesc
lăsându-le nedeschise

pe drum întâlnesc izvorul laptelui
cioburi de stele clipocesc
privindu-le mi se face dor 
de setea potolită pe grabă 
și de joacă
și-mi vine să țopăi într-un picior

este uimitor cum țâșnesc păsări de gheață
și somnul zboară 
ca un puiandru dornic să guste din lume
când zorii încă mai mângâie castanii

mă strecor printre poeții ce-ți cântă numele
copilărie
alții îți numără pașii 
de câte ori ești prin preajmă
eu te așez cu un deget
ceva mai departe
pe o planetă dezlegând noduri de lână
pe cealaltă citind scrisori

joi, 12 iunie 2025

ecoul renaşterii

câinii ce pădurea-o-latră 
ce-or simți, ce-or mai simți?
scorburi în stejari bătrâni
guri ce urlă în tăcere
de-i privești poți auzi
înlăuntrul lor cum sapă
puiul zborului dintâi
coaja oului o crapă
nu-i târziu, nu-i prea târziu
pasărea la cuib se-întoarce
oare-i place? de ce-i place?

uite luna colo-n leagăn
lanțu-i nituit cu stele


duminică, 8 iunie 2025

cea mai scurtă poezie

cea mai scurtă poezie 
inspirându-mă din ce s-a mai scris,
cum s-a mai scris...
 
două cuvinte ar fi banal,
unul singur fără de înțeles,
ori, poate, s-ar interpreta în atâtea feluri
și uneori greșit.

o singură literă
un sunet, o vocală ar fi,
dar ce sens?

o virgulă, un punct, o suspensie...
 
așa îmi vine o idee,
un semn!
 
ce este poezia dacă nu emoție? 
și ce-i mai întreg, mai plin de emoție? 
mă gândesc și iar mă gândesc, 
la bucurii, la tristeți, la teamă, la speranțe...
și iată!
o lacrimă cade pe coala de hârtie.
o privesc cum închide în ea un întreg univers, 
cu timpul său cu tot,
un semn ca niciun altul.
 
un semn!
aceasta-i cea mai scurtă poezie 
ce poartă în ea sinele 
spunând despre tot;
nici titlu nu îi trebuie.
 

secătuire

îți închipui că ești
păsările zboară, 
țurțurii atârnă, 
în deșert însetatul privește cerul
aceleași repere, 
niciunul nu duce la tine

atingi o icoană 
fără să poți lega iertarea-n mângâiere 
poate că o culoare în plus 
ar fi dat sens lăcrimării pe sticlă

nici nu mai ai inimă 
din care să tai bucăți
ce se mai aude 
sunt picăturile de sânge 
ce-ți respiră, din obișnuința gestului, 
iar gâlgâitul acela lacom 
doar soarbe 
ce mai curge prin tine


sâmbătă, 7 iunie 2025

devenire

despre viitor cu teamă 
ca în orice umbră 
căutând cu grijă tot ce-i uitat

despre trecut cu dor
priviri lovindu-se de sticlă
scotocind prin ungherele potrivite

artistul dintr-un gest ne așază
în lumina potrivită
folosind scânteia care ne prinde
 
mai bine alături de vise
unde îmbinarea perfectă 
ne păstrează culorile
în așchiile rămase  
dintr-o lingură de lemn

azi
iubirea-i prinsă 
într-o inimă de silicon
lipsită de bătăile tresărinde 

compasiunea-i un boț cu ochi
ce-ascultă
tăcerea prelungă

(aleg să spun că poeziile tale nu îmi plac la fel de mult ca ale celuilalt
în niciun caz nu-ți voi spune că scrii prost)

prichindeii
cu buzunarele descusute 
sunt atât frumoși
dar noi știm asta 
de aceea păstrăm fotografiile întâmplătoare
în ele 
lumina cade mereu 
în unghiul potrivit

luni, 2 iunie 2025

compatibilităţi

îmi căşunase să cred că firele de telegraf poartă prin ele fiinţe mici care pot ajusta mesajele
uneori se strecurau chiar şi în camera unde îmi scriam textele
meştereau ceva pe la rotiţe aşa fel încât gândurile mele deveneau altfel pe hârtie
de aceea revenisem la vechile metode
scriindu-ți scrisori 
folosind o caligrafie stângace
 
miracolul se naşte din dorinţă
a doua oară are nevoie de şi mai multă 
 
mă întreb cât de mici ar trebui să fie acele fiinţe 
astăzi
când ne privim şi pare că ne atingem
tăcem şi pare că ne spunem
 
cerneala a devenit un cuvânt arhaic
poștașul s-a alăturat coșarului
în cântec...

 


duminică, 1 iunie 2025

nepoftitului

ce-mi cauți întru!?

privire oarbă
glas prefăcut
tu 
nici să treci de poartă 
n-ai putut

ne-îndepărtată este umbra 
ce-ți stă ca o faianță 
peste obrazul gros
de-mi pari slugoi
făcut din lut
 
eşti nepoftit
te du'
mă lasă! 
 
 
 

vineri, 30 mai 2025

înfruntare

dezbină-ți durerile crescute
precum ciupercile
pe osul putrezit
sub carnea ce frunzește
și fă-te mic
un punct 
cu aripi desfăcute
alergând prin tine
gând adânc 
pierdut prin amintiri
primește 
gestul dorit 
de-alint

nu prinde între dinți amarul
nu-l mai sorbi sub pleoape grele
lasă chitarele să vibreze 
lângă tâmple
și-un zâmbet deocheat 
să-înfrunte curajos 
disprețul
lipit peste oglinda știrbă




marți, 27 mai 2025

poezie-n liniște

era noapte cu lună plină
urlau poeții 
urlau și poetesele 
foloseau vocale legate fără ritm 
fără rimă
doar cu profunzime
cu sens 
ascuțit să pătrundă 
până în stâncă 
să rămână acolo
și niciun ecou să nu răspundă

poeților 
și nici poeteselor  
nu le place să se asculte

în noaptea aceea 
am încetat să mai scriu
mi-am strâns caietele 
le-am îndesat într-un sertar
sau două
tot de atunci îmi place să citesc poezii 
de pe vremea când nu se urla
și să tac 
în poezia mea!

luni, 26 mai 2025

resuscitare

inima bate în ritm cu ceasul
ceasul simte pielea jupuindu-se 
muţeşte lăsând durerile să îşi strige bătăile 
lipsită de repere inima se oprește și ea
ce-i de făcut? 
coji de var păstrează în ele
urmele întâmplărilor
sub care se topește măsura scursă
pretutindeni este plin de culoare
și pielea este pătată
nici nu o putem spăla
ce-i de făcut?

să dăm cu var în camera asta
totul va mirosi a proaspăt
tu vei bate un tic
eu un tac
poate vom păcăli inima


Înfrigurare

Aveai o garofiţă la năframă.
Ce năluciri! Bondarii dădeau iama.
Încercam să-i prind fără să țin seama
Că fluturi nu-s, nici dusă-n vânt vreo scamă. 

Rafale șchioape împleteau șuvițe, 
Amețite de parfumul tău, cădeau.
Călugărițe, pleoapele, închinau 
Ochilor, ude-albastrele dorinţe.
 
Acum, pe-aci înghețul se coboară,
Într-o gâză tristețea se îndeasă
Ca un ciorchine, iar o uitare deasă
Ninge peste noi, chiar în miez de vară.

În zori, firul de iarbă lăcrimează,
Sub strat de brumă, prea plăpând, cedează.
 

regenerare

tresari
ca după o lungă hibernare
în care
prin toate visele 
ai făcut legământ
că vei trăi viața la maxim

să mă trezești...
trezește-te!
tresari...

gândul de-a fi 
s-a furișat
precum un nor 
cu ploaia lui de vară

rămâne în urmă 
o cenușă roșie 
purtată-n șiroaie
 
deodată nu mai este 
timpul 
această eterna culoare

ai crezut 
că-n orice lumină 
este și viață
dar un fulger te-a contrazis
cu a sa moarte îngropată
adânc 
în pământul adormit

pe dâra de fum se înalță
se izbesc aripi
îngerii nu-s


miercuri, 21 mai 2025

Semnul ultimei înfloriri

cu ochii înfipți în lumină
ții de mână umbra 
ce-ţi împinge seva 
pulsând
spre o nouă primăvară 
să mai înflorești
 
umbrind
te porți târâş
doar să mai devii
piele de șarpe 
lași în urmă
prelung semn de bun rămas
 
de-atâta strălucire 
privirea ţi se usucă
lângă tulpină
căzută este
ultima floare
 
cu grijă mori
să n-o strivești



luni, 19 mai 2025

troc

la îndemână ai avut nesfârșitul
dar l-ai dat
pentru o carapace casantă
despre care știai că te va trăda
doar să afli cum este să mori

viața prinde gust de apă salină
mereu însetat
cauți dulcele doar pentru odihnă
fie chiar și un înlocuitor
alt troc 
o fisă dată la schimb 
pentru o rundă în carusel
ce joc!

nisipul îți fuge sub tălpi
scufundându-te
de-o ultimă respirație te agăți
ca o floare 
de ultima petală
nu vrea să se despartă
dorindu-și fructul etern 
sâmbure adânc doar pentru sine
***
indiciu: versurile care conțin adverbul "doar"


duminică, 18 mai 2025

o dimineață perfectă

toate se întâmplă întocmai
soarele răsare în culoarea perfectă 
tu ești 
la fereastra potrivită
un guguștiuc își aranjează penele
ceasul bate ora exactă
la radio melodia preferată

nimeni pe stradă 
și e mai bine așa
poți desena siluete 
valsând
aburul cafelei unica acuarelă

sărutul se așază pe umăr
dornic să guste nectarul



vineri, 16 mai 2025

noemă

te-aș despleti când se înseară
pe tine strop de vorbă fără nimb
când de pe turlă corbii zboară
și glas de plumb lasă la schimb

nespusă ești ca o fecioară
pe umeri goi purtând oftat
încrunt pe fruntea făr' de ocară
și mierea-n glas necuvântat

în cuibul minții gândul te clocește
tăcerea-i pufu-n care te cuprinzi
metaforă-i întregul ce te crește
mocnind te-nalți și te aprinzi

de-mi vii în miezul nopții-ncins
te voi numi Noema cea din vis

***
te-aș despleti când se însară 
pe tine - strop de vorbă - fără nimb 
sus - de pe turlă - corbii zboară 
și glas de plumb îmi lasă mie-n schimb 

nespusă ești ca o fecioară
pe umeri goi purtând greoi oftat
încrunt pe fruntea făr' de ocară
și mierea-n glas rămas necuvântat

în minte gândul se clocește
tăcerea-i pufu-n care te cuprinzi
metafora de-acolo crește
mocnind te-nalți apoi să mă aprinzi

te voi numi Noema, vis aprins,
când vii în miezul nopții-ncins



Alegere imperfectă

aleg să mângâi  ceea ce este 
păstrând ce-a fost
 
copacul să-l simt în a sa cenuşă
şi-n munte 
drumul stâncii învelite
cu văl de lavă curgând 
încă fierbinte
 
trupul tău îmbrăcat în rochie de mireasă
visul acela în care îmi zâmbeai
ascunzându-te printre pâlpâirea luminii 
şi umbrele ce dansau
pe ritmul vibraţiilor emanate din noi
când încă mai aveam puls

aleg să-mi fie toate frumoase
fără să iau urma desăvârşirii

 

joi, 15 mai 2025

Notiţe

situaţia economică a României, azi data de 15.05.2025, nu este una îngrijorătoare (asta dacă ne raportăm la indicatorii macroeconomici cum ar fi şomaj, rata inflaţiei, pib) 

problema o reprezintă datoria publică a Statului care a depăşit cu mult pragul de încredere al creditorilor, fapt care impune o restrângere a cheltuielilor

problema gravă pe care o generează nivelul de îndatorare a Statului este incapacitatea de plată iminentă, ceea ce va afecta situaţia economică, prin faptul că operatorii economici care au de încasat bani de la bugetul de stat vor intra ei înşişi în incapacitate de plată

cum, în România, creşterea economică a fost generată în proporţie semnificativă de proiectele publice, expunerea este cu atât mai semnificativă cu cât în angrenaj sunt un număr mare de salariaţi, ale căror venituri salariale, dacă nu sunt plătite sau vor fi diminuate, vor reduce consumul, ceea ce adaugă la criza economică şi alte sectoare, nu doar cele din construcţii, servicii, ci şi din comerţ, turism etc.

la toate acestea se va adăuga şi expunerea bancilor, dar în viitorul imediat şomajul

CE şi CINE este responsabil de această situaţie?

EVIDENT GUVERNAREA  şi complicitatea Parlamentului prin nesancţionarea comportamentului risipitor. Totul justificat de nevoia partidelor de a păstra puterea. 

CINE sunt partidele vinovate de o proastă guvernare? PSD şi PNL în egală măsură. Partide care, constatând că vor pierde alegerile au impus alegeri comasate, s-au pus pe liste comune, au  influenţat alegerile din toamnă prin intervenţii în procesul electoral, ajungând chiar la anularea unora dintre aceste alegeri. 

ÎN tot acest timp au cheltuit bani, fără rost, pe pomeni electorale, iresponsabil

Acum de unde se pot lua banii pentru a redresa situaţia?

Variante: 

1.de la cei care au primit pomenile electorale. această situaţie presupune creşterea impozitelor, reducerea cheltuielilor, lărgirea bazei de impozitare.Dar, din păcate, niciun client politic nu va suferi, ci doar omul de rând.

2. angajând noi împrumuturi concomitent cu reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, dar fără afectarea investiţiilor, dar în acelaşi timp  absorbţia de fonduri europene.

 STAREA DE FAPT EXISTĂ ŞI VINOVAŢII SE CUNOSC!!!

CINE ESTE VINOVAT ÎN PERCEPŢIA COLECTIVĂ?

dacă ajunge preşedinte, vinovat va fi SIMION. incapacitatea de plată a statului va fi justificată exclusiv astfel: din cauza lui SIMION!

dacă ajunge preşedinte NICUŞOR, de vină vor fi declaraţi cei din PSD şi PNL-ul lui Johanis.  

TOTUŞI, la guvernare, în cazul în care va fi NICUŞOR preşedinte, vor fi aceleaşi persoane, aceleaşi partide, la care se vor adăuga cei din USR. Vinovaţii vor fi declaraţi doar la nivel demagogic, cetăţeanul de rând şi capitalul autohton vor fi cei care vor plăti toată risipa ultimilor 2 ani.


Pronostic: Nicușor 54%

azi am decis să nu particip la vot.

aș fi votat cu Simion, dar am ajuns la concluzia că nu merită să fie președinte.

Nicușor este doar o altă marionetă a sistemului securității comuniste din '90 care și-a adaptat doar metodele de manipulare, nu și comportamentul în ceea ce privește conștiința civică.

Actualizare: ora 22:37, mă uit la B1, Simion este în direct în Franța. Omul este de o prostie rară! Dacă se va rostogoli informația, în mod normal nu va lua nici 30%. Sper că francezii nu vor generaliza idioțenia lui la întregul popor român. Mai mare rușinea!  

Acutalizare: 20.05.2025 ora 13:41

Din păcate există două tabere, una care își vede speranța risipită, fără să fi înțeles că alegerea lui Simion și a regimului declarat de către acesta și tabăra sa ar fi izolat România și la putere s-ar fi aflat aceiași nomenclaturiști; cealaltă tabără doar răsuflă ușurată pentru că a scăpat de pericol, dar fără să ia în seamă că cei din tabăra cealaltă au votat din disperare, nu pentru vreo ideologie- disperarea că nimic nu se va schimba câtă vreme aceiași indivizi se vor afla la putere. Dacă Simion ar fi ajuns președinte, dacă în viitor se va ajunge la o astfel de situație, vina va aparține celor care ieri, dar și azi, au tolerat starea de fapt, mulțumiți să aibă ei și ai lor, luând din frimiturile care cad de la masa imperiilor, călcând în picioare demnitatea celor care își doresc de la România ca ei să fie respectați și să aibă o șansă astfel încât, muncid și sacrificicându-se, copiii lor să poată să trăiască într-o societate corectă.

Paradoxal, opinia generală despre direcția în care se îndreaptă România, la începutul anului 2024, era aceea că România a apucat-o pe o direcție greșită. Astăzi, România se află pe aceeași direcție, dar se validează ca fiind una bună deoarece se compară cu o ipotetică direcție pe care s-ar fi aflat România dacă ajungea Simion președinte. Suntem exact în povestea săracului căruia rabinul i-a oferit situația inițială...

 

miercuri, 14 mai 2025

și eu

se-nchide floarea pe timpul nopții
îngrijind polenul
vântul să nu-l risipească și eu 
adâncesc în mine 
adăpost să îmi fiu

ferecate-s obloanele caselor 
pe străzi lăturalnice 
nimeni să nu treacă de zidurile reci și eu
rămân de gheață
nimic să nu mă pătrundă

știu 
unii preferă să fie ținuți în brațe
asemenea motanului 
care se cuibărește în coșul din nuiele împletite 
uneori ridicând privirea 
să vadă dacă toți sunt bine 
și eu...


marți, 13 mai 2025

loc de dor

lacrimi târzii 
stele de gheață 
cioburi printre umbre înțepenite sub pietre 
țipătul din zare 
stoluri alungă spre vale 
salcâmii și teii 
în complicitate 
topesc ce a mai rămas netopit 
 
copilul privește 
zorii se-nalță 
o frunză se leagănă căutând amețită un loc 
o palmă de soare 
sau o bancă în parc 
chiar umărul lat 
al trecătorului ce-a ieșit din schimbul trei 
mergând către acasă 
nu-i timp de căutare 
oriunde e bine sau rău 
poate se va gândi mai spre seară 
ce-ar fi ales dacă ar fi fost în locul ei
 
dar seara 
copilul este mai mare cu încă o zi 
timp în care 
un copac a fost trântit la pământ 
și multe frunze s-au lăsat în voia vântului 
unde să găsești loc pentru toate?

sâmbătă, 10 mai 2025

în căutarea somnului dintâi

îmi doresc atât de tare să mai dorm prunceşte
dar nu-mi amintesc 
despre cum se face
dar dacă ştie cineva
îl rog să îmi spună...

ascult simfonia ploii
îmi pare că-n ropotul ei 
se află povestea
din care se împletesc visurile
ochi cu ochi
fir cu fir
și luciri ca de stele
țesute-s într-o bluză a nopții

întind mâna căutând sânul 
gust laptele cosmic
să-mi fie de leac
 
întind mâna să mă atingă ploaia
mă prinde
ca un cordon ombilical 
de pulsul care încă mai zvâcnește 
copilărește
 
întind mâna
și-mi place
când apa se strecoară pe sub haine 
pierzându-se în trupul de piatră 
ce devine moale
plăcută stare de bine
numai bună pentru un somn liniștit



marți, 6 mai 2025

respirații

când mă ții de mână 
- cum pădurea-i toată 
copacii atingându-se mereu-
simt că nu este de-ajuns
și-aș vrea să-ți prind respirațiile 
să le păstrez 
precum razele printre ramuri 
blânde priviri de prin lume

de-am fi contopiți și tot n-am fi întregi 
risipind șoaptele 
- cum adierea vibrează prin crângul adormit-
aș vrea să le păstrez ca pe toate vinilurile 
pe care le mai șterg de praf 
uneori închinzând ochii să le simt muzica 
așa cum era odată 
când ni se strecura printre respirații

cum am putea să mai fim unul 
din atâtea bucăți care se risipesc 
despărțindu-se de noi
lăsând semn o ultimă atingere?
- cum frunzele-s duse de vânt
mângâind poalele pădurii- 


vineri, 2 mai 2025

răgaz

de unde vine această dâră de fum?
dacă o urmez, încotro mă va duce?
voi găsi focul sau măcar 
scânteia?
 
caut și caut
să regăsesc ce mai arde în vatră
așa mă aflu de-o vreme
hoinar ce-și poartă-n desagă
dorul de-a fi
 
dar iată,
drumul se tot scurtează,
iar locul e tot mai departe

ceasule, ceasule
agitat și grăbit 
tu, cel care guști secundele 
trecând limba peste fiecare
ia şi tu o pauză
și dă lumii răgaz
preț de o clipă
prefă-te
fii oul din cuib

la urma urmei timpul trece 
și dacă nu-l măsori tu 

bătrânul răspunde
bătând încă-o măsură
zâmbetul său răsuflă a ceață
tot mai îngustă îmi pare cărarea 
și tot mai departe scânteia 



marți, 29 aprilie 2025

acoperământ

 Acoperământ
 
nu orice suflet se vede pe chip

mi-e frig 
în această noapte înceată 
ce mă respinge 
la sânul ei nu-mi potolește
pofta de somn
lăsându-mă la vedere 

oh, tu, înger obosit
mărește-mi doza de iubire 
adaugă și niscaiva  iertare 
în sufletu-mi plăpând 
ce-a devenit o ladă 
cuprinsă-n mucegai
fără de zestre
 
iar tu, oglindă, primește
unghiile în tine să le-nfig
schimonosește-mi chipul
ce-i numai o minciună  
un voal cârpit s-acopere 
adâncul

***
 
Acoperământ
 
Mi-e frig 
și noaptea pare fără de sfârșit.

O, înger obosit, 
cu aripi zdrențuite, 
dă-mi din miezul tău de lumină – 
o rază de iubire sinceră și o picătură de iertare, 
inima-mi plăpândă să nu mai fie o ladă fără zestre 
cuprinsă de mucegaiul uitării.
 
Oglindă, martoră tăcută, 
schimonosește-mi chipul mincinos, 
dezleagă-l de măști
și-arată-mi adevărul,
nu o imagine înghețată, 
ci un suflet arzând de dorință.
 
Acoperământ de gând și mister, 
nu doar scut împotriva frigului, 
să fie un strigăt de eliberare – 
o armă, o chemare, o speranță 
din straturile trecutului 
nască-se dorul unui alt început. 
 

duminică, 27 aprilie 2025

aparențe

ștreang rugăciunea
călăul purtând țol alb
taie frânghia

*

dangăt de clopot
leagănul gol sub cireș
ploaie de seară

*



sâmbătă, 26 aprilie 2025

așteptare diacronică

fluture cu aripi înmuiate în morfină
trezindu-te în fiecare zi 
fără să te întrebi de ce
faci o socoteală 
de multe ori moare omul 
dar nicio moarte nu-i aceea care 
nu devine și ea obișnuință
la ușă ți-a bătut de-atâtea ori 
nu te-ai sinchisit să deschizi
dar te-au desfăcut ei 
să-ți umble prin măruntaie 
să te golească
doar o altă neputință 
îngenuncherea ta 
pentru o siluire mai puțin 
durerea nu trece 
o simți murind 
o simți trăind

la ușă bat în sincron
Dumnezeu și Moartea
dar nu știi în ce ordine
 
cui să deschizi?

joi, 24 aprilie 2025

râu iluzoriu de-o zi

dormeam sub un pod din lemn 
lângă o apă lină
în vis compuneam o melodie pentru oamenii întâlniți
și le-o dăruiam 
în schimb ei îmi ofereau câte o floare 
și toți dansam
după atâta dans mi se făcuse sete 
când deodată apa a secat
peștii se izbeau de pietre 
unde fusese podul era o groapă răsturnată 
nici urmă de oameni 
nici urmă de flori

încă se mai împărțea sămânța
fir de lumină dintr-o stea promisă
răscolite unduiri prelinse 
roiuri nesătule de a fi
călători câți nu se mai văzuse
și lumea toată un pretutindeni gol
un loc în care tăcerea 
ajunsese o pojghiță prin care răzbeau
șoaptele din zorii trezirilor dintâi
...
grăbită ora dimineții 
cu rouă neîndestulătoare
macii se scutură
plesnesc
inimi sângerii prind a-încolți 
și toți
și toate par să strige
- opriți timpul!

rând pe rând se așterne liniștea
către amiază și păsările și greierii-au tăcut
o adiere atinge un pic de soare 
îl iau cu mâna și-l mut cu o oră înapoi și 
dobândind această iscusință 
tot mut pân' la izvoare
dau drumul apelor printre cele două maluri
pe sub podul din lemn să curgă-n visare


sâmbătă, 19 aprilie 2025

umana credință

dovada incontestabilă a credinței nu este oferită de tot șirul de rugăciuni și post (acestea pot fi puse și pe seama unor obiceiuri, constrângeri etc.), ci de comportamentul creștinului din sâmbăta paștelui, când pare că își spune:

"nu am putut să-L ajutăm, ne rămâne doar să credem în El și în ce a prezis. deci, să ne pregătim pentru marea sărbătoare, Învierea". 

și... se pune creștinul, de dimineață până către seară, să rânduiască toate cele. din când în când mai gândește la Cel răstignit, "nici nu-L mai doare, drăguțul! a scăpat, iar noi suntem fără de păcate". 

- Doamne iartă-ne! mai zice, făcând semnul crucii.

arta durerii

pe firul vieții încolăcită-i uitarea 
șarpe hibernând 
de câte ori se va trezi
vei mai gusta dintr-un măr

și noduri sunt 
pline cu amintiri 
după fiecare dezlegare 
legate-s altele mai mari

prea strânse cele păstrătoare de taine 
dincolo de ele firul n-are împletire 
un capăt prins de pântecul mamei 
celălalt în trupul Lui

cuiele au înlocuit nodurile
lăsând liberă scurgerea iertării
din tot ce-a fost
ne-a mai rămas doar un semn

cea mai plagiată reprezentare a durerii 
este crucea

miercuri, 16 aprilie 2025

pe firul incertitudinii

complicată-i această încercare de a lua realitatea ca pe o bârnă de care să te sprijini într-o echilibristică pe sârmă purtând urma cârligelor prinse în carne, funiile au ars

din drum a rămas doar o cărare prin pajiștea fumegândă, ai de ales între pietricelele care-ți pătrund carnea și jarul fierbinte, repere pentru drumul ce-l cauți

cei care stau cu gâtul sucit privind cerul și păsările lacome de aer, socotind fiecare pas, n-au măsura distanței dintre capetele între care orice explicație devine o altă percepție, ei văd doar reușita și tremură gândind la eroare



luni, 14 aprilie 2025

trezire - decupaje

în strânsoarea iernii apele nu dorm
nu visează
doar stau mai aproape 
celulele toate
în trupul de gheaţă aşteptând 
topirea 
nu-i o despărţire
nici ardere sub primul soare
unde îşi prind jocul
cârlanii 
până către apus 
în urma lor tropăitul 
se mută în gânduri
liliecii 
împletesc nevăzutele fire
pe pânza nopții brodând 
visele-n flori
şi liniștea 
adoarme ținându-se în brațe 
cu firele de iarbă 
respirații 
asortate se-nalță 
rând pe rând 
chiar din pământ



miercuri, 9 aprilie 2025

glaciar

copilul prinse gogoloiul de ceară
din care lumina s-a scurs
rece 
la fel ca mâinile prefăcute-n sfeșnic
și-l îndesă în buzunar
la piept
focu-l ardea

plâng oamenii 
când oamenii mor

în altă zi 
la marginea pădurii
privind soarele topindu-se
ca un muc de lumânare 
în trupul pământului
tresări 
de-o lacrimă atins
înlăuntrul său 
frigul creştea pâlpâind

e mult de-atunci 
copilul a devenit om mare
în cea mai rece lume posibilă




luni, 7 aprilie 2025

complexitate domestică

mă uit din tocul ușii cum stai și asculți cu răbdare și cu plăcere despre cum se scoate părul din canalizare cu bețișoare. cea care explică manevra are o mimică de drogată și tonul unui ins scăpat de la nebuni, cel puțin asta-mi spui, făcând un gest cu mâna, să iau loc.
pare să-ți placă.
aia pleacă zeloasă și tu spui că Mihaela a zis că ce mult o costă ucrainienii.
zic că nu ar trebui să o asculți pe Mihaela,  gândindu-mă la câtă risipă desfrânată produce,  obezitate cu operații supraevaluate - în timp ce un copil nu își permite o plombă la măsea- mașini extra scumpe, case cât să încapă toți ucrainienii... 
iar tu îmi spui că muncește pentru  asta.
eu zic că se roagă; se roagă să fie la ei banii altora. 
vai! cum ți-ai permis să spui asta!? tonul agresiv și niște argumente inepte de genul “biserica nu ajută…”
răspund agresiunii imitându-te: vai! vai!
consideri că ești îndreptățită să crezi că ai dreptate. 
nu zic altfel, dar văd că n-ai trecut de propria condiție, să te recunoști pe tine însăți și să îi recunoști pe ceilalți, așa cum sunt. 
mă uit pe calendar, șapte aprilie. alături de dată notez: cei care nu sunt în stare să trăiască poezia vorbesc despre ea, dar neapărat în lipsa poeților. oricum, poeții n-au a le reproșa nimic. 
tu ce părere ai?
despre ce?
îmi dau seama că n-am gândit cu voce tare.
când am venit era unul în fața blocului, vrăjea o puștoaică, ceva asemănător cu faza aia din Punguța cu doi bani, când se întoarce găina bătută de babă și, mândră tare, se isprăvește ouând o  mărgică!
așa... și!?
nimic. ies. mă duc la oficiul poștal. 
de ce?
să-mi aflu originile.

mi-au fost de-ajuns timbre de paisprezece lei și o mostră de scuipat adăugată într-un lichid primit odată cu instrucțiunile de folosire ca să-mi aflu originile: sunt nouăzeci la sută om ce poartă în el urme de om. 
zece la sută ce oi fi?

duminică, 6 aprilie 2025

vibrații

am tăcut înainte de a încheia spusele  
înainte de a transforma gândul în cuvinte 
alegând spațiile dintre toate acestea 
unde stau nepătrunse 
toate cele despre care ar fi de aflat 
 
între două bătăi de clopot 
strecurate-s vibrații 
urlete aruncate în vid 
ținându-se de mână 
simt una alteia muțenia 
și nimeni nu-i să poată auzi 

atât ar mai fi de suportat 
cât neștiutul încă ar mai fi un spațiu gol 
în care 
cu mâinile caută să se atingă cei aflați în căutare 
cu ochii să se privească cei dornici să se întâlnească 
nefiind dovedit niciunuia 
cine a luat chipul celuilalt
 
am tăcut înainte de ultima întristare 
de prima bucurie 
simțind că-n liniștea dintre ele 
ne vom întâlni 
în dansul delicat 
a lui a fi sau a nu fi 

sâmbătă, 5 aprilie 2025

scara

acesta-i locul privirilor din urmă 
trepte 
spre zidurile unui alt hotar
fără ferestre rostuite 
de unde
nu vei reuși să mai vezi depărtările 
aprinse-n roşul soarelui târziu

dincolo-i alt tărâm 
adăpost
te oprești în fața porții
cât să mai asculţi râsete ce-au fost 
şi fețe desenate 
în nuanțe de galben pai 
care s-au scurs
ca o maree la reflux
pe cenușiul nopții răsărite
deasupra amintirilor 

 

miercuri, 2 aprilie 2025

refugiu

pentru un zâmbet în plus 
o mamă neplânsă 
un tată netăcut 
dăm fructele toate 
și ne mutăm în pustiu
păstrând doar lemnul 
pentru cruci

oare cui ar folosi primul drum pe mare 
înconjurul lumii 
uimirea sunetului lăsat în urmă 
cui ar folosi... 

pentru copilul cu ţâţa în gură 
ori acela cu genunchii juliţi
pentru nopţile nedormite
visând la taina privirilor 
dăm galbenii toţi
păstrând doar gustul pământului
și ne dezbrăcăm 
scăldându-ne în apele cele mai adânci 
unde se vor naşte din noi prunci cu branhii 
ca pe vremea când ne ascundeam 
de ochiul lacom de moarte

marți, 1 aprilie 2025

ciob

despre toate câte s-au zis eu nu am aflat nimic
și nimic nu știu despre toate câte au fost
din punct am plecat și-n punct am ajuns
fără vreo cale, fără regăsire

eu sunt din toate doar un fir de nisip
și-ntregul deșert mi-a rămas gândirea
ce-mi usucă ființa 
despre care târziu am aflat
că nu-i leacul căutării

gustul laptelui, din tot ce-am gustat, l-am uitat
s-a pierdut, adânc în mine, stropul
iar ochiul...
mă vede ca pe întâiul ce-are să moară
cu așchie de os iscălindâu-şi lucrarea


luni, 31 martie 2025

prefacere

păşeşti
nu mai departe de o ținere de mână
până unde se aud bătăile inimii
cât să nu rătăcească visele
nici șoaptele să nu se piardă 

ce travaliu!

povară dulce
despărţirea de piele
născându-te 
lumină prin pântecul întunecat
linie firavă pe foaie
vreme de un gând

ce miraj!

oglinda şterge limitele
carnea şi umbra negociază formele
contururile se reîntorc 
amintire că au fost
 
 



vineri, 28 martie 2025

chemare

s-a sfârșit?
dar când? 
 
aceleași cercuri 
corbii desenează
și-n umbră plopii par la fel
așa... priviți mai de departe
dar când te-apropii
îi vezi
trântiți prin iarbă
sunt
pe ramuri 
fără frunze verzi
 
aceleași cercuri 
corbii desenează
tăind 
dar cu blândețe 
câte o poartă
prin trupul moale și albastru
pe un' să treacă 
nimicul curgător


hai, gata cu joaca, 
treceți la masă!
 

 


 

 

luni, 24 martie 2025

complicitate

de nicio durere nu-i săpat adâncul 
mângâiere
un fir de izvor pe lângă o stâncă 
sărutul îi rămâne drept urmă
 
de nicio tulburare nu-i pătruns răsăritul 
uimire
o trestie tremurândă 
taie ceru-n felii
tăcută
păstrează secretele nopții
 
misterul încă adormit 
nu zice nimic nimănui 
când zorile iau liniștea somnului 
strecurând în el 
vise

 


duminică, 23 martie 2025

venirea ploii

norii
basma protectoare 
între soare și pământ
se-adună stăpânind cerul...
amestecați și sătui
de ei înșiși 
se-împrăștie 
stropi

ori, poate, se întâmplă exact invers

dintre toate risipirile
ploaia o fi doar un rod al bucuriei
după care norii se despart 
cu zâmbet solar printre gene

dar nu s-a întâmplat așa 
niciodată 
ploaia se izbea de fereastră 
pe stradă trecea un cortegiu 
(hainele par negre când sunt ude 
și despre nimeni nu mai știi dacă plânge 
când plouă)
în povestea ta se întâmpla ceva care te ținea departe  
ce încurcătură 
lumea toată încăpea în ochii tăi
și părea atât de mică 

te-am luat de mână și-am ieșit în stradă 
ceilalți se adăposteau 
ploaia se izbea veselă de asfalt 
de ziduri 
de ferestre, de noi... 
apoi te-am sărutat și deodată s-a înseninat

ori poate că a fost invers


sâmbătă, 22 martie 2025

discret

floarea
privind cerul uită de sine
văruiește locul-n
petale plutind

pe iarbă
cu blândețe se-așază
povestea
prinsă-n parfum




înălțare

mă prind 
fluture ce sunt
cu mâna stângă apăsând 
sub bătăi adânci
aerul
cu dreapta presărând 
praful de zbor
din ce-am cules pe firul de aur
deșirat din aripi de mamă

uite-l,
copilul zboară spre soare!




vineri, 21 martie 2025

fragilitate

suntem
luptători prin furtună
dar ne clătinăm 
fără adierea
dintre două bătăi de inimă
 
suntem
fire de nisip
cutreierând prin lume 
parte-n globul clepsidrei
de veghe

suntem
dăruitori de cuvinte
visare purtând
în dorul de zbor
pe-o pană de înger




marți, 18 martie 2025

lumânări verzi

cum poate să ardă inima?
întreabă copilul
 
norii de fum își desenau aripi
șevalet cerul fragil 
inimile ardeau 
durerea sfidând
iar noi 
copii pierduți printre umbre 
strângeam în pumni frunzele uscate
sperând 
să prindem clipa
sub plopii aceia 
lumânări verzi 
ne murmurau povești 

copilul întreabă din nou: 
cum poate focul să ardă fără să doară?
ca o poezie
se-aude
a vântului șoaptă
 

 

duminică, 16 martie 2025

legătură

cum trage de viață câinele 
nu vrea să moară, nu!
mai vrea să-şi vadă o dată stăpânul
și-așteaptă 
cu urechile ciulite
 
privindu-l în ochii-adânci 
ca două ferestre prin care se varsă timpul
îmi pare că lumea stă pe loc
prinsă într-o legătură
nemuritoare

 

vineri, 14 martie 2025

O altă primenire - versiunea romantică

ne împotriveam zorilor 
ca unui pictor grăbit 
ce trasa culori crude peste somnul nostru
aerul 
intrând pe furiș 
ne dezvelea de umbre și râdea 
pe când noi ne ascundeam de ochiul soarelui 
rămas stingher şi pierdut 
pe coridorul tăcerii 
ușier al zilei 
încărcat de dorința unui alt drum
 
a fost o vreme când pereții împărțeau albul cu cerul
iar fereastra cuprindea mireasma proaspătă 
ca un cântec abia învățat 
astăzi aerul s-a dus într-un alt cuib 
iar locul a devenit irespirabil 
purtând doar amintirea a ceea ce a fost
dar zorii... 
zorii vin cuminți ca niște păstori fără turmă 
și privesc icoanele
mereu cu aceeași mirare: 
atâtea chipuri în ramă 
dar niciun glas al divinității!

joi, 13 martie 2025

moarte banală

răsucit ca un burghiu
prins între fiare
aș muri liniștit
dacă n-ar părea 
o banalitate

caut ceva poetic
memorabil
prin ploaia de stele
mai zăbovesc
până va cădea și ultima

metalul fără gust
îl port 
asortat cu sângele 
despre care credeam că-i roșu
dar scurs pe pământ 
e doar o pată oarecare

chinul despărțirii de viață
se vaporizează 
de la umeri în jos 
sufletul
ca o lipitoare 
atârnă banal
sorbind amintirile

marți, 11 martie 2025

primenire

mă împotriveam zorilor...
şi aerului ce pătrundea încăperea 
furând somnul 
până când 
se cuibărea lângă mine
şi ne-ascundeam de ochiul soarelui 
râzând de el
cum rămânea 
cu privirea pierdută
ca un ușier 
la ieșirea din tură 
îndreptându-se
către camera de la margine de urbe

a fost o vreme 
când pereții erau albi...

ferestrele-s deschise 
aerul acela 
proaspăt 
pare să fi plecat în alt cuib
irespirabil a devenit locul
doar zorii-s cuminți 
și mai vin
de fiecare dată cu aceeași mirare:
- atâtea icoane, 
dar nici urmă de Dumnezeu!

 

 


duminică, 9 martie 2025

tăcere

taci
și porți gândurile 
pentru care nu ai găsit cuvintele potrivite
lăsând  semn o scrijelire 
amăgire c-ar folosi cuiva
prezența ta

firul de iarbă pe care-ai călcat
a știut să se înalțe 
din sămânța-i purtată de vânt
o întindere verde-a rămas
povestea trecerii tale
tăcute

în amuțire
s-a păstrat tot ce n-ai spus
șoaptele demonilor
mângâierile îngerilor
îngropate în vise
le va ține minte 
pământul


sâmbătă, 8 martie 2025

frânturi

trecutul de care fugi 
privește-l cum se ridică 
și încolțește 
sub tencuiala tot mai fisurată
gol peste alt gol
un zid spre care alergi 
izbindu-l
fără să te zdrobească
te cuprinde 
precum pâcla 
îmbrățișând raza dimineții
risipindu-se
până la înserare 
când va sorbi
și ultimul fir de lumină

vineri, 7 martie 2025

introspecție

căutându-te 
prin tăcerile suprapuse 
nea peste nea peste nea
până la stratul  dintâi 
cel de nepătruns
rece și aspru și tăios 
pe care 
doar răsuflarea izvorâtă 
din ce ai fost
l-ar putea atinge 
și-atunci 
topești și topești și topești
făcând o incizie 
cât să răzbată firul
pe el să te duci 
să găsești calea 
întâlnindu-i pe toți 
pe toți cei plecați din tine


joi, 6 martie 2025

trișor

am făcut prima mutare 
apoi...altele

am aflat
că nu există învins 
sau învingător 
şi fără-de-sfârşit 
nu este

jucam la întâmplare
în timp ce ne vorbeam
tu despre tine
eu despre mine

zâmbetul tău
părea că spune:
doar tragi de timp
te știu eu

dar m-ai păcălit
în timpul acesta
îmi furai piesele


luni, 3 martie 2025

dor

strada pustie
curțile goale
în vis 
eu fugeam...
 
presar la porțile deschise
câte un început de rugăciune
(aşa a fost de fiecare dată când mă rugam,
mă prindeam în povestea icoanelor 
şi-n a lor lăcrimare 
fără să aflu adevărul,
sau poate că n-am ştiut să mă leg
de ceva)

și nu ne duce pe noi în ispită...
 
și tot mă duceam
să număr culorile puse pe sticlă 
sub mângâierea pensulei
închipuindu-mi că sunt
pruncul din brațele maicii
în cântec de leagăn
dormind
 
poate în alt somn
îi voi visa
în bătăturile lor 
așa cum îi știam
prin troscot 
cu tălpile goale
şi-am să spun rugăciunea toată
 
aşa să fie!
 


ademenire

sorbită-i viața în setea de a fi
şi-n fiecare picătură-i regăsirea


s-au înălțat salcâmii 
roiuri de flori își poartă 
mândre pălării de soare
tot mai aproape de cer
parfumul
ne este dăruit
în porții tot mai mici

de s-ar scutura petalele
în suflarea vântului 
la fel ca altădată
dar bătute-s pe nori
perle pe rochia miresei




 

duminică, 2 martie 2025

bizarerii

rece sau caldă? 

ca și când seceta este o broșă pe care o poartă doar vara, pe când iarna ar trebui să poarte un îngheț uscat.

seceta e secetă, chiar dacă vine în valuri sau în cascadă; în ea n-ai să vezi decât pești stafidiți. și dacă îi storci, precum ai stoarce un sfârc de mumie, degeaba, fir de apă n-ai să afli.

sâmbătă, 1 martie 2025

primăvară uitucă

copacul 
n-a mai înfrunzit
de trist
că-n dar, inel, 
nu a primit
...
nopţile de iarnă au cam trecut
se risipesc
şi visele cu murmur de pădure
cu ale lor poveşti 
despre flori purtate-n vânt
încă se mai aud 
şoaptele frunzelor căzute la pământ
ultima i s-a desprins
ca o lacrimă ruginită
lăsând în urmă rana deschisă
prin care îngheţul
cu al său ochi de sticlă
l-a pătruns adânc 

primăvara a sosit în sfârșit 
dar copacul rămâne mut 
cu ramuri goale 
neclintit 
ca o inimă fără puls
 
din aşternut de rumeguş 
fluturii treziţi 
de-o rază de soare
caută înaltul
 
 
 
 
 



joi, 27 februarie 2025

topeală

vântul tace, cântă iarna
se aude prin fereastră
cum vibrează-n doru-i alb
fagul ce trosnește-n vatră
se preschimbă în fecior
trup de fum
topește-nghețul 
dănțuind cuceritor

martor fără de-nvoială 
pițigoiul cel vioi
simte-n aer primăvară
și se-mbracă-n haine noi

miercuri, 26 februarie 2025

oraşul capcană

acesta-i orașul ruinelor 
un loc deșertat 
unde totul se sfârșește
pământul însetat îşi leapădă trupul
se preschimbă în praf
 
în spatele ferestrelor
se strecoară prin umbră
chipuri închise 
într-o poveste nescrisă
siluete ademenitoare 
marionete cu zâmbete false 
sugrumate de sfori

pânzele pictate acoperă fațadele
îngeri protectori veghează pe la colțuri
doar trucuri în culori vii 
iluzia unei siguranțe amăgitoare
 
dacă ai venit n-ai să mai pleci
e scris în inima orașului pierdut
vei fi prins în scorbura fără ieșire
ca o muscă capturată în plasă
 
himeră acest tărâm bântuit
în care visurile se destramă
hergheliile cutreieră pe-afară
dar nimeni nu scapă din vrajă
 

 

marți, 25 februarie 2025

un nou univers

să-mi spui, tu cum vezi iubirea?
dar... ce-ţi veni!?
a spus cineva că iubirea este un punct 
care explodează din când în când 
şi dă viaţă universurilor
aşa, şi?
eu o văd de parcă toată lumea este a noastră, 
că eu aşa te iubesc, o lume întreagă, nu doar un punct
păi, da... a explodat
 

 

Călătorie în tăcerea existenţei

despre inspiraţie: dacă vrei să spui ceva trebuie să tragi aer în plămâni
 
când toate dorm pe-afară şi toate dorm în mine
mă preumblu cuminte, în somn, printre morminte 
îi trag de mânecă pe cei nesătui de odihnă, 
să ne mai spunem o dată despre ce-a fost
şi dacă îmi simt lipsa aşa cum o simt eu pe a lor 

asta-mi place la ei, nu reproşează nimic 
nici prezentului, nici trecutului 
despre viitor nici nu aduc aminte
au tâlcul tăcerii 
de-ţi vine să crezi că risipim o viaţă printre cuvinte 

rămas bun nu ne luăm niciodată
urmând să ne revedem
când toate vor dormi pe-afară şi toate vor dormi și-n mine


luni, 24 februarie 2025

ce-ar fi fost dacă

poate că ai fi avut atâtea să-mi spui, 
dar cine să te asculte
prindeam câte o nouă poveste în fiecare atingere
palmele-ți calde mi-ar fi fost de ajuns, 
dacă... 
 
viorile cântau despre dragostea Seherezadei
n-aveam cum să nu le ascult 

și-apoi 
cine se mulțumește cu puțin 
într-o lume atât de mare
ce devine tot mai mică 
deodată
 
mă pierdeam
pe la marginile universului 
ascultând
- să ții minte... 
 
îți spun drept
de câte ori uit mi-aduc aminte 

 


duminică, 23 februarie 2025

duminică de februarie

bem cafeaua împreună
și desenăm dimineața de-afară
eu pun pe foaie o stradă 
chircită reumatismal
tu adaugi un scârțâit 
și-mi spui că-i de sub pașii 
de unde oftează bruma
ce-și caută umbra 
pentru o clipă în plus
așa că eu conturez un soare livid 
și subțire ca o foaie de ziar
tu îi pui ochi și-un zâmbet 
iar eu îl agăț
deasupra plopilor înțepeniți
ca niște macarale abandonate

mâzgălim pe grabă gerul 
și fugim repede
înapoi în pat





sâmbătă, 22 februarie 2025

apatie

din nou 
ți-aș lăsa pe ochi 
sărutul din nou 
dar luna azi este oarbă 
pe locul ei un pustiu
și negură e 
și mi-e greu 
să văd acele corpuri
cereşti
cu strălucirea
împrumutată
 
din nou
mi-ai lăsat pe ochi 
sărutul din nou
dar pleoapa de plumb
căzând
l-a strivit


vineri, 21 februarie 2025

o vibraţie în plus

m-am ataşat de imperfecţiunile mele
ca de căţelul acela şchiop
cu ochii blânzi

mai foșnesc îndoielile 
ca perdelele în bătaia vântului
uneori 
dar învăţ
să nu învinuiesc
să mă dezbrac de furie

la pescuit nu mai merg
iar peştii
doar îi hrănesc 
aruncându-le firimituri
ca porumbeilor din parc
și nici fluturi nu mai alerg
îi las 
să se aşeze pe mine
liniştit
îmi place să-i privesc 
cum vibrează
când îmi bate inima
cu al ei suflu sistolic 
de care nu scap
pentru că 
aşa m-am născut

perfecțiunea nu o mai caut
 

arcul vindecării

în jale-i salcâmul
frunza și-o plânge
joagăr de gheață 
mușcă din el
și vântul scrâşnind
din scoarţă-i sfărâmă

un urlet se-aruncă
turbat către-o stâncă
și crește în sine 
ca un ecou
din gheara durerii
corbul scăpat
se-nalță cu greu

adâncul devine
tot mai adânc
prăpastie fără de fund
rănile noastre 
una în alta
sapă în noi cicatrici
 
ne ținem de mână 
și urmărim
fluturii albi în unicul zbor
pe drumul iubirii de-o zi
sperând
pe-a noastră s-o regăsim  

 
 





marți, 18 februarie 2025

loc sigur

rândunicile 
cosițe-mpletesc
fir deșirând
din pânza albastră

coasta abruptă 
o rană deschisă
din care tot mușcă 
sălbatice valuri

într-o lagună
umbrele dorm
visând întruparea

luni, 17 februarie 2025

împreună

dacă ar fi să tragem obloanele 
să prindem soarele în ziduri
amintirile ar rămâne afară
fluturi pe stratul de humă
ne-ar asculta inimile
când acestea tresar
la adăpost de lumină
am ascunde zâmbetele înrămate 
şi ridurile oglindite în ochi
 
dar am ales să ne ţinem de mână
să curgă izbăvirea de la unul la celălalt
în râul cel mare să se înece
şoaptele demonilor



 

 

duminică, 16 februarie 2025

truc

alt joc 
altă miză 

de ce te-ai mai uita în oglindă
-cu a ei memorie scurtă-
dacă 
neschimbat ai rămâne?

folosești asul din mânecă
uneori joci la cacealma 
dar ochiul de sticlă 
niciodată nu pierde

doar umbra-ți rămâne fidelă
ție și luminii 
se petrece odată cu tine
la fiecare apus






vineri, 14 februarie 2025

anonimul

este doar un portret schiţat în creion
despre care se spune 
că era un ins 
care avea o scriere aspră 
cu înclinaţie dezordonată
despre întâmplări neîntâmplate  
culese în timp ce își alegea fructele
de pe o tarabă
 
se mai spune că avea vorba săracă
şi-o pronunţie pietroasă
mai ales atunci când ploua
şi trebuia să stea la taclale
lângă un necunoscut
la adăpost sub nuc
 
dar avea o tăcere cuminte
ca atingerea unei clipiri
când pleoapa mângâie ochiul

 
 
 
 
 

 

joi, 13 februarie 2025

decor de-amor

noapte senină 
și rece 
și plină de lună
și-atât de fragilă 
ca o aripă 
de libelulă

semn de hotar
cerul sticlos 
pare o poartă
prin care 
intră și ies
cioburi de stele
în rochii de bal 

jos în grădină
sărutul topește
stratul de brumă



miercuri, 12 februarie 2025

molii grăbite


sunt prima și ultima îmbrățișare 
care soarbe râul dintre lumi
primind pe oricine 
la revărsare
acolo unde toți vin
ca peștii 
la clipocitul rotund al apei
ca mânjii 
ce-adulmecă palma...
vin să-mi asculte șoaptele
când le spun:
- molii nerăbdătoare
să aflați gustul luminii,
fiți fără grabă!
viaţa e doar o rutină 
a dezlipirii de aripi
în drumul spre mine

marți, 11 februarie 2025

facere

eu 
sunt doar o coajă de om 
în care metafora dospeşte
uneori 
născută prematur
topindu-se gheață
alteori
prea târziu 
de ardere arsă

necuvântarea din mine
nu-i tăcere
nici unduire de şoapte 
doar o vibrație a divizării
când creşte cuvântul
întreg și unic 
precum embrionul 
în pântecul mamei


luni, 10 februarie 2025

filă de jurnal

pare o pictură în alb negru 
despre așteptare și cale 
ce pune în evidență singurătatea
care și-a făcut cuib într-un ceas
pe un peron...
o gară mică precum călătorul şi lumea sa
în care poveştile vin şi pleacă 
se sting şi se uită
mai devreme ori
un pic mai târziu 
precum cântecul roţilor rămas în urmă
mângâiere celui ce priveşte depărtarea 
câteva clipe 
răgaz...
 
 
 

 
 

sâmbătă, 8 februarie 2025

Jocul

închizând ochii 
te prinzi în jocul de-a zborul
asculți freamătul frunzelor 
și liniștea mugurilor 
ce dorm 
în miez de ramuri 

numeri căderile căutând
verdele crud 
răsăritul dintâi
și primul dans pe aripi de vânt
dar tot ce afli este un petec de cer
prins de ramurile goale

uitată-i clipa desprinderii
precum începutul oricărui vis
iar jocul de mult e schimbat
din el mai păstrezi
albastrul adânc
și plutirea