a luat pustiul și l-a cârpit până când,
oasele peștelui, uitate în nisip,
au început să înoate în aval; 
pe urmele acelea a mâzgălit semne neștiute, 
harta era a drumului, 
înapoi.

de rece, de piatră, 
doar nopțile se spărgeau 
ca să mai pună un val, 
peste alt val…
de care s-atârne soarele de zi, 
aproape de mal.

așa a fost prima zi, altele-s povești.
toate celelalte umbre au fost adăpostite în peșteri.

când a băgat mâna, 
adânc, 
în pântecele tulburat de-atâta facere, 
a lenevit; 
altă zi pierdută în care, 
natura obosită, 
a fost pregătită de-o facere prin cezariană.

de ape rupte din cer, 
peste noapte 
și de comete înlănțuite, 
ce-și scăpau boarfele în dansul nebun 
n-a fost să fie scăpare.

așa s-a moșit nașterea primelor două celule 
într-un pustiu
- ieri uscat acum, 
plin de ploi.

n-a fost altă nevoie de facere, 
doar o suflare de vânt și-o întâmplare, 
ca și când ai pune, așa, 
cu pensula, 
vopseaua pe pânză.

în toate celelalte zile s-a dormit. 
doar peștele întreg își 
căra oasele pe drum, 
înapoi.