popas

și mă dureau camerele goale
recele din sobă 

ce-mi trecea peste umeri
icoana înăbușită sub praf
ciotul din gutuiul rămas 

îl vedeam

prin fereastra mică dinspre grădină
aducere aminte c-am fost pe aici 

și mă durea

aș mai fi stat 

să mângâi pereții jupuiți 

dar mângâierea mea îi rănea

în bătătură 

durerea s-a înaripat 

și-a zburat spre cerul plin de stele 

aceleași stele

de pe vremea când nici măcar nu-mi închipuiam 

că pe lume poate exista atât de multă durere