șirag

ah! cum se duc anii 

precum ciulinii-n vânt
și nopți de vise nu mai sunt
doar vise-n dimineți târzii

suflet fragil spre ceruri se coboară
pe drumul ce i-a fost ales demult
în seară, lumina nu se mai topește
doar taie, în sângeriu, apusul
iar colbul de prin stele-i risipit
într-o suflare, departe de cuvânt

ce vis! un vis de ne-singurătate

sfătuiește-mă 

în ce ordine să mai respir
întâi murind împăcat
în sufocare parfumul tău păstrând
apoi trăind în veșnicia clipei 
pe care aș putea să o păstrez

doar într-o rugă
icoană, mă privești 

mângâiere cerșind