mă dureau camerele goale
recele din sobă
ce-mi trecea prin umeri
izbindu-mă adânc
până mă îngenunchea
și mă durea
icoana înăbușită de sub praf
și ciotul din gutuiul ce-a rămas
tare mă durea
când îl vedeam
prin fereastra mică care da
înspre grădină
aș mai fi stat
să mângâi pereții jupuiți
dar mângâierea mea
rană le făcea
în bătătură
durerea s-a înaripat
și-a zburat spre cerul plin de stele
aceleași stele
de pe vremea când nici măcar nu-mi închipuiam
că pe lume poate exista atât de multă durere
