azi nu las semn nici un vers, doar vă vorbesc.
vă spun despre uitare.
nu-i povestea mea.
e povestea unor nume despre care nu știu nimic; ale cui sunt, ori cine au fost ei.
nimeni nu mi-a vorbit despre asta și nici n-am vrut să știu.
aș fi putut fi fălos, să mă documentez și să vă dau pe spate cuvântând,
dar eu vreau să-i știu ca pe niște autori necunoscuți, uitați.
sunt niște nume scrise pe o placă. știți de ce?
- ca să nu fie uitați. ironic, nu?
numele despre care vă vorbesc stau într-o grădină.
era cândva fermecătoare
- fecioara florilor și doamna cărărilor împletite printre umbrari de soi;
azi doar o bătrână, uitată și ea, cu dinții de piatră găunoși și iedera ce-i curge plete către înaltul cerului, sufocând paznicii uriași- stejari seculari răpuși și ei de boala uitărilor.
peste tot acest mormânt, umbrele reci ale apusului
sunt clocite în cuiburi
de corbii ce-au primit cu bucurie tărâmul neputințelor noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu