popas

mă dureau camerele goale

recele din sobă 

ce-mi trecea prin umeri

izbindu-mă adânc

până mă îngenunchea

și mă durea

icoana înăbușită de sub praf

și ciotul din gutuiul ce-a rămas

tare mă durea 

când îl vedeam

prin fereastra mică care da 

înspre grădină

aș mai fi stat 

să mângâi pereții jupuiți 

dar mângâierea mea 

rană le făcea

în bătătură 

durerea s-a înaripat 

și-a zburat spre cerul plin de stele 

aceleași stele

de pe vremea când nici măcar nu-mi închipuiam 

că pe lume poate exista atât de multă durere

ipostaze

Eu, trecând prin lume,

fir subțire de rouă

agățat de țărână

Eu, rădăcină de salcâm înflorit,

uimit iar și iar de primăvară

risipind iubiri albe

Eu, poartă de lemn cu riduri adânci,

încă mă aud scârțâind

semn că mai sunt

Eu, umbră de nor peste câmp,

dăruind răcoare

celor care vor să privească cerul

z

Citește ca să afli, ascultă pentru a înțelege. Acumulează cunoștințe. Și să ai răbdare pentru dezbatere. Căci dezbaterea nu-ți va fi acceptată la orice pas, ci numai acolo unde cei aflați în căutare se adună. Dar poate că nici acolo, pentru  că nu oricine, oricând, este dispus să asculte. Iar a împărtăși, pentru unii, înseamnă a se auzi vorbind sau (posibil) doar o încercare de a se valida prin ceilalți. De aceea trebuie să ai răbdare, căci dezbaterea este necesară în procesul cunoașterii, dar aceasta nu-i posibilă oricând, oriunde... Dacă taci și asculți afli, iar dacă ți se va îngădui să întrebi, întreabă! Numai după ce ai epuizat toate întrebările poți să adaugi propriile păreri. Altfel riști să fii (în cel mai bun caz) ignorat, ori îndepărtat, din cauză de nefolosință sau din neînțelegere.