întoarcerea la origini

poate că așa este un curcubeu în alb și negru (cu nuanțe de gri- oraș, să cuprindă toată gama obișnuinței), ca un hamac. stai tolănit în el privind  lumea și forfota dementă ce-ți va părea un mușuroi ce și-a umplut cămările cu morfină.

dacă tot mă dospesc, tolănit și  cu inima atârnată, îmi pare de folos să privesc umbrele cu ochi de femeie. că eu am toate coastele și nu-mi aleg cuvinte de tom, ori de jerry de pe vremea când se benoclau (cuvânt de maidan, pe care îl decretez de gen feminin și nici nu-l raportez ca verb, ci ca o stare hipnotică) la mândrețea de pițipoancă; că nici nu mă mai uit la desene animate și, oricum, dacă mă gândesc bine, prin ochi de femeie nici nu prea te uiți la genul ăla de desene animate, doar dacă ești mai băiețoasă (ca sor’sa lu’ sheldon). mai bine pun rochița pe Lady K și pe Bob* îl pun pe cal, după piciorul patului, să tot vină.

acum, privind așa, văd altfel curcubeul, să-mi fie cu iertare, da-i roz. pe el stau cocoțați muzi (îl decretez cuvânt de gen masculin și-i despre inspirație) ce-mi fac cu mâna, arătându-mi orizontul peste care au aruncat, fără să-i văd, chipuri bărbătești, mușchi, abdomene, coapse, plănâni și inimi și suspine în formă de lăptoasă; ce să mai… nuduri. am înțeles. privind așa, cu ochii de femeie, trebuie să recunosc: în artă, despre bărbat, prea puțin. m-apuc! din lut așez pomeți și peste ei cuvinte; leg niște acorduri grave pe un fundal gravat în fier forjat și prind cu funii** totul de-o stâncă pe care, din respect pentru arta novatoare, o numesc stânc (știam despre pietroi, sau bolovan, dar documentele vremii arătau că-s cuvinte patentate).

* Lady K și Bob sunt când certați (mai mult peste zi),  când prieteni (mai către seară, la ora când la televizor se maimuțăresc desenele animate), când îndrăgostiți (noaptea, în cutie, după ce mama îi adună și îi aruncă cu tot cu drum, pod, gard… doar piciorul patului rezistă; dar ei își organizează catrafusele și, pe cartonul cutiei, au desenat stelele și luna).

** funiile m-au făcut să înțeleg că nu-i despre ochi. e despre vedere. că n-ai să vezi nici alb-negru, nici roz, dacă te dezlegi de cordonul ombilical și-apoi atârni.

poate că așa este un curcubeu în alb și negru (cu nuanțe de gri- oraș, să cuprindă toată gama obișnuinței), ca un hamac. 
stai tolănit în el privind lumea și forfota dementă 
ce-ți va părea un mușuroi în care s-au umplut cămările cu morfină.

dacă tot mă dospesc, tolănit și cu inima atârnată, 
îmi pare de folos să privesc umbrele cu ochi de femeie. 
că eu am toate coastele 
și nu-mi aleg cuvinte de tom, ori de jerry de pe vremea când se benoclau (cuvânt de maidan, pe care îl decretez de gen feminin și nici nu-l raportez ca verb, ci ca o stare hipnotică) la mândrețea de pițipoancă; 
că nici nu mă mai uit la desene animate 
și, oricum, dacă mă gândesc bine, 
prin ochi de femeie nici nu prea te uiți la genul ăla de desene animate, 
- doar dacă ești mai băiețoasă (ca sor’sa lu’ sheldon). 
mai bine pun rochița pe Lady K 
și pe Bob* îl pun pe cal, după piciorul patului, să tot vină.

acum, privind așa, văd altfel curcubeul. 
să-mi fie cu iertare, da-i roz. 
pe el stau cocoțați muzi (îl decretez cuvânt de gen masculin și-i despre inspirație) ce-mi fac cu mâna, 
arătându-mi orizontul peste care au aruncat, 
fără să-i văd, 
chipuri bărbătești, mușchi, abdomene, coapse, plămâni și inimi și suspine 
în forme lăptoase; 
ce să mai… 
nuduri! 
am înțeles. 
privind așa, cu ochii de femeie, trebuie să recunosc: 
în artă, despre bărbat, 
prea puțin. 
m-apuc! 
din lut așez pomeți și peste ei cuvinte.
leg niște acorduri pe un fundal gravat în fier forjat 
și prind cu funii** totul de-o stâncă 
pe care, 
din respect pentru arta novatoare, 
o numesc stânc 
(știam despre pietroi, sau bolovan, dar documentele vremii arătau că-s cuvinte patentate).

* Lady K și Bob sunt, când certați (mai mult peste zi), când prieteni (mai către seară, la ora când la televizor se maimuțăresc desenele animate), când îndrăgostiți (noaptea, în cutie, după ce mama îi adună și îi aruncă cu tot cu drum, pod, gard… doar piciorul patului rezistă; dar ei își organizează catrafusele și, pe cartonul cutiei, au desenat stelele și luna).

** funiile m-au făcut să înțeleg că nu-i despre ochi. 
e despre vedere. 
că n-ai să vezi nici alb-negru, nici roz, 
dacă te dezlegi de cordonul ombilical și-apoi atârni.