îți imaginai cum 
buzele tale, ochii tăi, umerii, pântecul, 
toate, 
mă vor naște 
spre un cer ce-l păstrai în sufletul tău sincer, curat. 
deloc așa! 
eu eram luceafărul. 
diminețile erau create doar pentru mine; 
erau timpul meu, 
să pot să mă ascund, 
cum se ascund privirilor, 
în zori, 
toate stelele căzătoare. 
te confundam cu dorința alteia, 
ascunsă, 
între rândurile pe care le colecționam, 
zâmbind;
așa cum zâmbește fiara. 
nu știam că dragostea nu-i articol de ziar 
și că în fiecare scrisoare, 
în fiecare cuvânt, 
pulsul tău era unic exemplar, 
dăruit mie. 
dar, nu mă prefăceam. 
mă prindeam de umărul tău 
și-l sărutam, 
cum sărută soarele o stâncă
- locul acela în care, 
timid, 
muntele se lasă iubit.
așa eram eu
- alpinistul iubirilor, 

am urcat atâția munți!
atâtor munți le-am respirat norii; 
pe fiecare am scrijelit semne adânci, 
să se știe c-am fost pe acolo. 
nu știam că pe dragoste nu se lasă autograf.