am tras luntrea la mal și-am mers pe jos până am găsit o punte veche, cu lemnu-i uscat, crăpat. m-am așezat pe ea, lăsându-mi picioarele să mângâie apa care, pentru o clipă s-a oprit din curgere și-a devenit oglindă. două turle, una a bisericii de pe malul drept, alta a celei de pe malul stâng, se îmbrățișau pe luciul de apă. o clipă și-atât. apoi, apele și-au văzut de drum. eu le-am urat mers lin, către vale; către izvoare am zis: - te-așteptăm 2025! fără ziduri de piatră, fără obloane ferecate, să-L îmbrățișăm împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu