nu știu să citesc printre rânduri

nu știu să citesc printre rânduri și nici să scriu printre rânduri, nu știu/ mie să-mi spuneți clar, când vine sfârșitul ăla? că eram mic și știam că nu o să mă doară suferințele vieții din pricină că n-am să le-apuc. și-am trântit oasele de pământ și mi-am lăsat clipe să prindă mucegai; am grăbit iubirile și-am lepădat promisiuni. a trecut sfârșitul ăla, citit printre rânduri.

am mai crescut, de atunci, și-am răscolit atent toate manualele vieților scrise de primii care-au știut să scrie printre rânduri/ mi-am scos neuronii prostiți, i-am vândut pe loc și pe ăia buni i-am amanetat, dobândă am semnat câte o găleată de sânge pentru fiecare an trecut și penalizări am semnat… “luați, am zis! oricum n-apuc.” 

acum sunt dator și-mi plătesc dobânzile toate în fiecare zi se-adună o penalitate și an de an mă trag cu furtunul, în găleată. 

reușesc să pun la cale un plan, cu câțiva neuroni rămași, mă gândesc să fac toate rândurile ghem, ori să le scriu unul peste altul și să-mi las ochii la vedere, să fac semne cititorilor:-așa da! cu o clipire. - așa nu! cu două clipiri. ca să nu citească printre rânduri.

- bine, bă. și-ntre clipiri, ce-ai să ne spui!?

tac, la poartă bate cămătarul…