de-atâtea ori ne regăsim uitările visând,
și tot de-atâtea ori uităm ce-am visat —
un cerc în care atingem cu sfială marginile,
să nu destrămăm firul dintre cele două lumi.
eu, punct. tu, punct.
un centru fără frică,
în timpul rămas agățat
ca o frunză rătăcită
prinsă-ntr-o pânză de păianjen,
în miez de toamnă, purtată de vânt.
ne știm vegheați, ocrotiți de ochiul solar,
și creștem, și creștem,
în marea visare, în marea uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu