uneori mă caut prin mulţime
mă găsesc în cel
care privește obsesiv ușa unei biserici
de parcă pe acolo ar trebui să vină tot ce s-a pierdut
alteori în cel de pe o bancă
privind liniile pe care nu mai vin trenuri
într-o gară pustie în care
câinele părăsit încă mai așteaptă
unde sunt?
nici nu mai cunosc sensul întrebării
doar ştiu că mi-a rămas o singură cale
uşa aceea dincolo de care vibrează în tăcere miliarde de uitări
rareori sunt văzut
şi-atunci doar o clipă
în care stoarcem nespusele
intens
cu atât de multă întrepătrundere
de parcă sfârşitul lumii ar fi aici
şi tot ce ne-a mai rămas de făcut ar fi
să ne spunem toate gândurile
dar cui?
uneori trec pe lângă şcolarii gălăgioşi
păsările zboară să le facă loc
iar noi ne întoarcem spatele
un gest firesc
al unor necunoscuţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu